Reputatul preot şi profesor de teologie, Isidor Todoran, îşi are originea din zona Mureşului, ba mai precis, s-a născut la 20 mai 1906, în comuna Ibăneşti, de pe Valea Gurghiului. Este un prilej în plus de a ne aduce aminte de sufletul sfinţiei sale întrucât anul acesta se împlinesc 110 ani de când vedea lumina zilei acest teolog cărturar. Studiile le-a făcut la Liceul din Târgu-Mureş, apoi la Academiile Teologice din Sibiu şi Cluj, la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Cluj, obţine doctoratul în Teologie la Chişinău (1935) şi în Filosofie (specialitatea Sociologie) la Cluj - Sibiu (1942). Este profesor de religie şi filosofie la Liceul de băieţi nr. 2 şi la Liceul de fete din Cluj, profesor suplinitor (1936), apoi provizoriu (1937) la Academia Teologică din Oradea, apoi este profesor titular de Dogmatică şi Apologetică la Academia Teologică din Cluj. În decembrie 1940 a fost încadrat ca profesor utilizat la catedra de Sociologie a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj, refugiată la Sibiu. În aprilie 1945 şi-a reluat catedra de la Academia Teologică din Cluj, din septembrie 1952 este numit titular al catedrei de Teologie Dogmatică şi Simbolică de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, la care a funcţionat până la pensionare, în anul 1976, a fost rector al Institutului (1969-1976), preot din 1930, iconom stavrofor din 1958, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române la lucrările unor comisii teologice şi interteologice, mai ales în dialogul cu Biserica vechilor catolici, cu Biserica anglicană, Federaţia mondială luterană etc. A publicat foarte multe articole în publicaţii precum: Revista Teologică, Studii Teologice, Ortodoxia, Mitropolia Ardealului, Renaşterea - Cluj, Telegraful Român - Sibiu etc. (Meţionăm aici câteva titluri de astfel de articole: Transmisibilitatea răului, Teorie generală a căderii originare; Imperfecţiunile lumii faţă de înţelepciunea divină; Principiul iconomiei din punct de vedere dogmatic; Asupra revelaţiei primordiale; Etapele revelaţiei; Eros şi agape; Creştinismul şi tehnica; Consideraţii eclesiologice; Consideraţii mariologice; Aspecte eclesiologice; Apostolicitatea Bisericii, şi multe altele). Dintre lucrările sale amintim aici doar faptul că este coautor al manualului de Teologie Dogmatică şi Simbolică, pentru Institutele Teologice, apărut în două volume, la Bucureşti în 1958, şi al manualului de Dogmatică Ortodoxă, pentru Seminariile Teologice, apărut la Bucureşti, în 1991.
Teologia Dogmatică, sau simplu, Dogmatica, este expunerea sistematică a dogmelor. Făcând parte din Teologia sistematică, dogmatica nu expune dogmele înşirându-le doar, ci ordonându-le într-un sistem logic, în legătură organică internă, în jurul unei idei centrale, conducătoare, aceea de Dumnezeu existent în sine, absolut, creator, atotţiitor, mântuitor şi desăvârşitor; iar fiind cunoaştere a dogmelor, ea stă în centrul teologiei, având astfel legături strânse cu toate celelalte discipline teologice, întrucât adevărul de credinţă studiat şi explicat de Dogmatică - adevăr veşnic, absolut, neschimbător şi mântuitor - formează conţinutul esenţial al religiei, conducătoare spre mântuire. Importanţa Teologiei dogmatice rezultă, pe de o parte, din capacitatea conţinutului ei, adică a învăţăturii creştine, de a da răspuns valabil neobositei năzuinţe creştineşti, de a cunoaşte şi pătrunde pe cât este omeneşte cu putinţă marile taine ale vieţii şi ale morţii, ale originii şi rostului acestora şi, dincolo de trebuinţele strict materiale ale pâinii celei de toate zilele, necesară şi aceasta, dar depăşindu-se orizontul strâmt al celor văzute şi privind, în lumina adevărului dumnezeiesc, spre ţelurile cele mai înalte ale vieţii. Mântuitorul Însuşi ne spune: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4). Adevărurile de credinţă, dogmele, la cei ce au dorinţă de înaintare pe calea binelui, la cei ce fac din dogme nu numai cunoştinţe strict teoretice, ci şi izvor de norme ale vieţii morale superioare, conducătoare la sfinţenie, sunt normative nu numai pentru cugetare şi credinţă nelucrătoare, ci şi pentru traducerea lor în fapte, după modelul desăvârşit care este Hristos, Dumnezeu-Omul sau Omul-Dumnezeu, şi care ne spune: „Învăţaţi-vă de la Mine… şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre" (Matei 11,29). Cunoaşterea învăţăturii de credinţă, cunoaşterea lui Dumnezeu, este izvor de viaţă sfântă, continuată cu cea veşnică. Pe scurt, învăţătura de credinţă a Bisericii lămureşte şi apără adevărul dumnezeiesc, ferind în acelaşi timp de greşeli pe cei ce-l primesc, învăţătura cea dreaptă, fără a schimba nimic din conţinutul ei, are în vedere progresul spiritual al credincioşilor oferindu-le ajutor de înaintare pe calea desăvârşirii. Pe de altă parte, importanţa deosebită a teologiei dogmatice se vădeşte în complexul studiilor teologice, care, după rostul şi metodele fiecăruia, cercetează părţi sau laturi ale vieţii religioase creştine, dar, totodată, toate presupun ca temei şi centru al lor adevărul credinţei, expus de Dogmatică. Ea, Dogmatica, este astfel punctul central, normativ, al întregului sistem teologic, izvorând unitatea teologiei.
Cele mai strânse şi mai apropiate legături le are Dogmatica cu Morala, fapt pentru care mai multă vreme ele au fost tratate împreună, întrucât dogmele constituie şi ele obiect al Moralei, deosebirea constând doar din punctul de vedere din care sunt privite ele, în Dogmatică şi în Morală. Dogmatica urmăreşte expunerea amănunţită şi cât mai sistematică a învăţăturii de credinţă, accentuând pe de o parte, temeiul ei dumnezeiesc şi valoarea ei proprie şi esenţială, iar pe de altă parte, scoţând în lumină legătura logică, raţional unificatoare, dintre dogme.
Biserica Ortodoxă, dreptmăritoare, a păstrat şi mărturisit totdeauna cu sfinţenie integritatea tezaurului de credinţă revelat de Dumnezeu şi încredinţat ei spre rodire în viaţă, nelăsând niciodată la o parte ceva din moştenirea apostolică şi nici adăugând vreun element străin la această sfântă moştenire vie, ţinută neclintit şi trăită, arătată şi oferită de Ortodoxie, în bogăţia şi curăţenia ei dăruită de Dumnezeu, la care Biserica ne face părtaşi. Din cele arătate se poate spune că Dogmatica este centrul, baza şi coloana vertebrală a tuturor disciplinelor teologice. Iar această disciplină centrală a teologiei a fost predată de celebrul dascăl de teologie Isidor Todoran.
Prin activitatea pe care a desfăşurat-o, preotul profesor Isidor Todoran se înscrie în pleiada iluştrilor dascăli de teologie şi se încadrează între teologii de seamă pe care Biserica Ortodoxă Română i-a avut de-a lungul timpului.
