Semnal civic - Târgu-Mureş - centru pilot al MC2

Distribuie pe:

Recunosc, am primit cu satisfacţie decizia colegilor de la organizaţia municipală Târgu-Mureş de a relua o mai veche iniţiativă a subsemnatului, referitoare la asocierea civică a târgumureşenilor. Între timp lucrurile au evoluat. Dacă în iunie 2013, eu mă gândeam doar la mai buna responsabilizare a consilierilor locali şi la activarea unora dintre virtuţile democraţiei directe, astăzi, proiectul e cu mult mai amplu. În urma discuţiilor cu cetăţenii, dar şi a analizelor proprii ale progresiştilor mureşeni, am convenit că Târgu-Mureş poate fi locul ideal pentru un proiect pilot al democraţiei directe. Democraţia directă e una dintre formele cele mai autentice de democraţie. Cum remarcau chiar părinţii acestui curent politic, democraţia directă nu se poate aplica decât în comunităţile relativ mici, fiind greoaie şi destul de puţin flexibilă, pentru comunităţile numeroase. Numai că, de atunci, paradigma ştiinţifică s-a modificat şi este în măsură să rezolve unele dintre aceste neajunsuri. Astăzi, avem pur şi simplu mijloacele punerii în practică a democraţiei directe, sub forma chestionării cetăţenilor, prin Internet. Mai toţi avem un cont Facebook, Twiter sau G+. Vă întreb, cât timp ar fi necesar pentru ca o problemă, cum ar fi deschiderea unei grădiniţe de cartier, să poată fi abordată prin consultarea directă a celor interesaţi? Câteva zile, poate câteva ceasuri! Ce lipseşte pentru ca această consultare să devină „literă de lege"? O mai bună organizare, un mai bun respect faţă de opinia cetăţenească şi, desigur, mijloacele operative pentru a consulta cetăţenii. Toate acestea sunt deja puse pe hârtie, în proiectul pilot al Mişcărilor Civice Comunitare, sau, cum le place colegilor de la municipiu să le denumească MC2.

Observaţiile şi sugestiile dumneavoastră le citesc şi ascult la email: claudiupuiac@gmail.com, telefon: 0265-32.38.82. Audienţe, în fiecare joi, între orele 18-20, la sediul UNPR Mureş, din Piaţa Trandafirilor nr. 42.

Lasă un comentariu