La ultimele alegeri, incidentele înregistrate în timpul procesului de votare din Diaspora au readus în actualitatea întrebarea: de ce pleacă românii, într-un număr atât de mare, în străinătate? Potrivit estimărilor Ministerului de Externe, care a colectat datele de la autorităţile statelor din UE, circa 3,5 milioane de români se află în spaţiul european. Drept care, potrivit datelor ultimului Recensământ al Populaţiei şi Locuinţelor, făcute publice de Institutul Naţional de Statistică (INS), populaţia stabilă a României este, pentru prima dată după 1989, de sub 20 de milioane! Întrebarea „de ce pleacă românii într-un număr atât de mare în străinătate?" este deci legitimă, iar răspunsul nu poate fi decât unul singur: din cauza condiţiilor economice precare, a lipsei locurilor de muncă în propria ţară.
De ce a luat amploare acest proces după '89? Cauzele sunt mai multe, dar, în primul rând, pentru că, rând pe rând, marile active (unităţi economice de prim-rang) s-au privatizat, au ajuns în mâinile străinilor. Şi, pe de altă parte, întrucât cei care le-au vândut (vrând în continuare) - cunoscuţi sub numele generic de „statul român" - au urmărit, contra unor comisioane grase, doar să scape de ele, fără ca respectivele privatizări să fie negociate corespunzător, în interes naţional. Un singur exemplu. Ştiţi cine a fost numit, la un moment dat, ca membru în comisia de privatizare Hidroelectrica (obiectiv strategic)? Andreea Paula Vass, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al fostului premier Emil Boc. Numire surprinzătoare, câtă vreme, atunci, Dan Paul, nimeni altul decât cumnatul acestuia, era broker care acţiona la Bursa de Valori Bucureşti, adică locul unde se desfăşura vânzarea acţiunilor Hidroelectrica. Ei şi? Păi, în calitate de membru al comisiei de privatizare, consilierul premierului avea acces prioritar, din timp, la mai multe informaţii legate de listarea companiei şi aproba, alături de ceilalţi membri ai comitetului, atât prospectul final, cât şi preţul de ofertă al acţiunilor nou-emise.
Întrebare: au câştigat românii ceva de pe urma acestei privatizări? Nimic! Dar membrii comisiei de privatizare? Dar, asta-i altă mâncare de peşte… Cam aşa s-au petrecut lucrurile în cazul tuturor privatizărilor de până acum. Fapt este că mii şi mii de români au rămas pe drumuri, iar în numeroase cazuri, societăţile privatizate şi-au schimbat obiectivul, iniţial, de activitate. Rezultatul? O infimă minoritate (cei care şi-au arogat dreptul de a le vinde) s-au îmbogăţit, iar mulţi (foarte mulţi) oameni au rămas pe… drumuri, iar, cei mai mulţi, şi-au luat lumea-n cap. Şi datorită acestui fenomen s-a ajuns ca circa 3,5 milioane de români să trăiască acum în afara graniţelor României.
Acum se petrece un alt fenomen, la fel de păgubitor: „exportul" priceperii profesionale, al creierelor, al personalului de înaltă calificare. O adevărată comoară, tot mai solicitată pe plan internaţional, numită Know-how. Constatăm însă ca şi în acest caz, după ce că această sursă, inteligenţa, se formează în timp şi cu costuri mari, ea nu este păstrată în ţară, deşi economia românească ar avea nevoie de ea ca de aer. Dacă nu le vom asigura acestora salarii la standarde europene, de specialiştii noştri (deşi, încă, puţini la număr, faţă de necesităţi!) vor beneficia tot străinii. Ca şi de activele privatizate, ca şi de bogăţiile solului şi ale subsolului. Păi, cum să nu plece românii din ţară? Din păcate, sunt străini afară, dar şi în propria ţară!
Cât despre perspectivele acestora? Potrivit sondajelor în rândul românilor din străinătate, doar 3%-4% dintre aceştia doresc să se întoarcă în ţară şi să nu mai lucreze. Deşi, până la urmă, majoritatea migranţilor intenţionează să se întoarcă în România, circa 20% au de gând să rămână definitiv în străinătate. Ceea ce înseamnă că peste 600.000 de persoane pot fi incluse în „valul migraţiei definitive".
Conform sondajelor CURS, printre motivele pentru care migranţii noştri ar rămâne în străinătate se numără: familia (30%), banii sau veniturile (27%), condiţiile de viaţă mai bune în străinătate (23%). Este vorba, aşadar, de factori care contribuie la bunăstarea familiei şi mai puţin de dorinţele legate de carieră sau de integrare într-o altă cultură. Aceasta este explicaţia faptului că majoritatea celor care pleacă amână tot mai mult momentul întoarcerii, tocmai pentru a-şi asigura un confort familial sporit, de care să se bucure la revenire.
Sigur, votul celor din străinătate poate fi decisiv, aşa cum s-a întâmplat în trecut. Dar calculele politice sunt secundare, contează ca statul să dea o şansă tuturor celor care doresc să-şi exercite acest drept. Că-s afară, că-s în ţară! Şi, se pare, că, acum, acest drept li s-a acordat. Cât despre momentul întoarcerii în ţară, rămâne de văzut!
