Dragii mei, vreau să vă reamintesc povestea părintelui Ilarion Argatu care spunea: „Era în Boroaia (jud. Suceava) un procuror care băga în puşcărie oameni nevinovaţi, în schimbul unor bani. Veneau soţiile celor închişi şi mă rugau să le scap de acest om fără frică de Dumnezeu. Eu le-am spus să ţină post negru vinerea, să facă patruzeci de metanii, să ardă lumânări. Femeile au făcut întocmai cum le-am spus. Acest procuror întrecuse măsura răutăţilor şi dintr-un nouraş, singurul care era pe cer, a trăsnit, a pornit o săgeată care s-a dus direct la procuror. Acesta era într-un restaurant, mânca şi bea bine pe banii câştigaţi în mod necinstit, se îmbătase şi spunea cu voce tare:
- Ce Dumnezeu? Eu sunt Dumnezeu! Ce popa Argatu..?
În timp ce vorbea acestea, săgeata aceea l-a trăsnit pe loc şi a murit. După aceea a urmat înmormântarea. Drumul până la Biserică se făcea pe jos, şi din acelaşi nor a început să plouă. A plouat aşa de tare de s-au înmuiat colacii, s-a împrăştiat coliva, iar cât s-a stat în Biserică pentru slujba înmormântării, din nor a plouat tot timpul deasupra gropii lui, de s-a umplut de apă. Când să-l bage în mormânt, sicriul plutea şi s-a aruncat pământ peste el, încât a rămas mai mult afară. Acest semn arată că atâtea fărădelegi făcuse că nici pământul nu-l înghiţea. Şi s-a dus vestea prin împrejurimi.
