Marin Sorescu - evocat la Biblioteca Municipală „Petru Maior" Reghin

Distribuie pe:

Vineri, 19 februarie 2016, de la ora 12, la Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin, a avut loc o activitate culturală intitulată Evocare: Marin Sorescu la 80 de ani de la naştere (1936-1996). Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Lucian Blaga" şi a avut menirea de a marca cele opt decenii de la naşterea marelui poet Marin Sorescu, precum şi două decenii de la trecerea sa în eternitate. Evenimentul cultural a fost coordonat de bibliotecarele Alina Buruian şi Mona Bucin, de la Biblioteca Municipală „Petru Maior" Reghin, precum şi de Sanda Simon, bibliotecară la Liceul Tehnologic „Lucian Blaga", instituţie de învăţământ din cadrul căreia a luat parte o clasă de elevi, care au fost profund impresionaţi de versurile liricii lui Marin Sorescu. A fost evocată vasta personalitate a marelui poet, precum şi opera sa impresionantă, s-au recitat versuri din lirica sa, constituindu-se astfel într-o manifestare de suflet, de înălţare în spirit şi înnobilare intelectuală.

Marin Sorescu rămâne o figură emblematică a literaturii române, un adevărat creator de limbă şi cultură românească, se integrează astfel în constelaţia marilor valori ale liricii contemporane româneşti şi universale.

Lasă un comentariu