Jocurile de noroc, sub lupa Guvernului!

Distribuie pe:

Normele de punere în aplicare a legislaţiei privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, atât pentru cele online, cât şi pentru cele tradiţionale au fost modificate prin hotărâre de Guvern, în sensul că, pentru a obţine licenţă şi autorizaţie de funcţionare, precum şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de jocuri de noroc tradiţionale şi la distanţă pe teritoriul României, inclusiv pentru jocurile online, operatorii economici trebuie să respecte anumite reguli în plus.

Astfel, jocurile de noroc pot fi organizate numai de către operatorii economici înregistraţi pe teritoriul României sau într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, care deţin licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare a activităţii eliberată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc din România. Operatorii înregistraţi şi autorizaţi în afara teritoriului României au obligaţia de a desemna un reprezentant autorizat în relaţia cu autorităţile competente din ţara noastră.

În plus, organizatorii de jocuri de noroc trebuie să ţină cont de protecţia minorilor, iar valoarea mizelor, valoarea impulsului, procentul de premiere din totalul rulajului sumelor jucate sau valoarea premiilor pentru acele jocuri de noroc pentru care se prevede un procent minim de câştig din totalul încasărilor trebuie să fie afişate în limba română, în locuri vizibile.

Totodată, actul normativ instituie procente generale minime de câştig, cu rolul de a asigura consumatorii de un beneficiu cert de câştig.

Contravenţiile se sancţionează cu amendă între 10.000 şi 50.000 lei, în funcţie de gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea. Elementul de noutate este posibilitatea achitării în termen de 48 de ore de la întocmirea procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la comunicarea acestuia.

Lasă un comentariu