Punctele de suspensie marchează, în general, o întrerupere a şirului vorbirii.
Suspensie, suspensii, s.f. 1. Întrerupere (intenţionată) a şirului gândirii,a frazei; 2. (…) 3. (…) Este, deci, un cuvânt polisemantic. Noi am preluat din DEX (p. 1048) sensul folosit în comunicare, celelalte două sensuri sunt tehnico-ştiinţifice.
Întreruperea şirului vorbirii ar însemna o pauză mai mare sau mai mică în comparaţie de cea marcată prin punct sau virgulă? (ne putem întreba!).
Răspunsul îl găsim în Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie (89). Punctele de suspensie arată o pauză mare în cursul vorbirii. Discontinuităţile au motivaţii diverse: o stare emoţională (teama, deznădejdea, indignarea sau bucuria, uimirea etc.)
„De-atâtea nopţi aud plouând / Aud materia plângând…/ Sunt singur, şi mă duce-un gând / Spre locuinţele lacustre." (G. Bacovia - Lacustră). Neliniştea existenţială, angoasa sunt „stihii interioare", marcate şi de pauza din şirul comunicării scrise, prin punctele de suspensie. Intonaţia este ascendentă şi prin folosirea gerunziilor în rimă. Pierderea stăpânirii de sine, reacţia Catrinei când îl vede pe Duţulache, câinele „ieşind din tindă" cu o bucată mare de brânză, înseamnă mai mult decât o stare de disperare: „- Lasă jos, lasă jos!... striga zadarnic femeia. Câinele pierise în grădină. Acum să mâncaţi câinele, spuse mai departe Catrina, uitându-se crunt la fiul vitreg care râdea…" în timpul acesta mămăliga firbea, Niculae a început să scâncească, iar Ilie „mai puse puţin foc pe supărarea femeii: „Azi ţi-a luat brânza, mâine o să-ţi ia…"
Ultimele puncte de suspensie din textul reprodus din Moromeţii de Marin Preda pot marca o pauză care permite cititorului să vadă dincolo de scena cinei, relaţiile din familia Moromeţilor. Preiau din Îndreptar: „Vorbitorul îşi poate opri pentru un moment expunerea, înaintea unei afirmaţii care provoacă surprinderea. Pauza făcută într-o astfel de împrejurare măreşte efectul urmărit de vorbitor." (p. 87)
Cu aproape 150 de ani în urmă, B.P. Hasdeu publica drama romantică Răzvan şi Vidra. Am selectat un fragment din replica Vidrei: „Setea de-a merge-nainte… Iată ceea ce-ţi lipseşte, / Acea sete care frige şi-ngheaţă inima mea! / Dar trebui s-o aibi… Răzvane! Eu voiesc şi-o voi avea…".
Punctele de suspensie din text marchează scindări în replică, pentru momente de reflectare, nu atât pentru vorbitor (Vidra), ci mai ales pentru cel care trebuia („pas cu pas") să ajungă domnitor. Punctele de suspensie creează discontinuitate prin propoziţii cu valoare exclamativă (folosirea interjecţiei iată şi a substantivului la cazul vocativ). Ultimele puncte de suspensie proiectează acţiunea spre „mărire": „- Nu oricine poate să viseze-al Vidrei vis!... ". Am reprodus ultimul text pentru a susţine că în dialog pot fi folosite semne de punctuaţie cumulate.
Întreruperea şirului discursului literar (folosirea punctelor de suspensie) este motivată de starea de uimire a poetului întruchipat în chipul emirului, care doreşte să ajungă la „cetatea prea sfântă", Mecca. „Abia mai păşeşte cămila ce-l poartă…/ Speranţa, chiar dânsa, e-n sufletu-i moartă…" (Alexandru Macedonski - Noapte de decemvrie).
Punctele de suspensie se folosesc între o frază şi o propoziţie. Pauza este mai mare decât cea marcată prin punct. E o pauză… la sfârşitul vieţii: „Murit-a emirul sub jarul pustiei."
Dar punctele de suspensie (…) le-am folosit şi eu, ca elevă la Liceul Unirea, când am trimis un mărţişor cu inimioară unui coleg (elev la Liceul „Al. Papiu Ilarian") şi emoţionată, dar foarte emoţionată, am scris „… pentru a nu mă uita!" ce credeţi, dragi cititori, era frumos pe vremea aceea? Oare mai păstrează Alex mărţişorul?
Acum îmi trece prin minte şi inimă că, folosind… , am împărţit emoţiile. Ne-am ales cu câte o stea: una el, una eu. Se apropie 1 martie! Mai sunt mărţişoare cu inimioare! Dar şi inimi şi stele!
