Era, pe vremuri, un cântec popular: „Fă-mă, Doamne, ce n-am fost, pădurar şi şef de post". Pădurar, fiindcă lemnele nu sunt numărate în pădure - o vacă de muls ţinută de coarne de inginerii silvici şi mulsă de pădurari, iar şef de post - o funcţie cu adevărat domnească. Fiind considerate în lumea satului meserii domneşti, te aşezau într-o anume poziţie socială respectabilă. Între 1978-1981, am locuit în comuna Ieud, judeţul Maramureş, într-un bloc de locuinţe pentru „telectualii" satului, situat în centrul localităţii, lângă primărie. La etajul întâi, uşă în uşă cu mine, locuia familia unui miliţian, ajutorul şefului de post, un băiat tânăr, din Sighetul Marmaţiei, absolvent al şcolii militare de la Câmpina, căsătorit cu o fată frumoasă din Săpânţa. Soţia miliţianului i se adresa numai cu „domnul nostru". Acesta avea obiceiul, ca în fiecare zi, după ce servea prânzul să se culce de-a amiază, două ceasuri, indiferent dacă era vară, iarnă sau primăvară, ploua, ningea sau era vreme bună. Cât timp el îşi făcea somnul de frumuseţe, soţia ieşea cu copilul în faţa blocului şi ne spunea: „Vă rog să nu faceţi gălăgie, că domnul nostru se odihneşte! Femeia era
de admirat, pentru că îşi îngrijea soţul ca pe un domn adevărat. Este adevărat că, spre deosebire de mine, inginer agricol la CAP, de dimineaţa până seara, în câmp, sau în grajd la coada vacii, deprins şi cu poveştile la un pahar de vorbă, în crâşma satului, noaptea uneori veneam acasă cu doi lăutari după mine, unul cu zongora, celălalt cu cetăra, să-i cântăm soţiei, o serenadă, sub balcon, aceasta, furioasă, deschidea geamul şi ne apostrofa cu vorbe nu prea frumoase. Miliţianul îşi respecta ţinuta de „telectual". Niciodată nu l-am văzut la bufet, băut, sau cu chef de voie bună. Odată, am întrebat-o pe femeie, de ce-şi cocoloşeşte atât de mult soţul? Aceasta mi-a răspuns: „Domnule, cum să nu-l preţuiesc, că m-a făcut şi pe mine o doamnă. Port şi eu acum ştrimfi de naylon…" Nu după mult timp, domnul nostru a fost avansat la Miliţia din Sighet şi a primit un apartament la bloc, într-un cartier nou. Mi-am amintit de această întâmplare, când am văzut că poliţiştii din zilele noastre ies în stradă, la demonstraţii, cu mai multe revendicări. Nu ştiu dacă în statutul poliţistului sunt prevăzute asemenea acţiuni de stradă. Oricum, dacă au ajuns să iasă în stradă, nişte militari de carieră, cu jurământ de credinţă faţă de statul român, înseamnă că ceva este putred, rău de tot, în societatea noastră. Probabil, că protestatarii n-au avut ocazia să petreacă un an şi patru luni de cătănie, sau să treacă printr-o şcoală militară, să înveţe disciplina la zi, nu la fără frecvenţă. Probabil, o parte din protestatari au ajuns în poliţie, pe uşa din dos, direct din civile, la apelul de seară. Generaţia mea a fost educată să respecte haina militară, pe omul care o îmbracă şi rolul acestuia în societate, mai ales că în şcolile militare, indiferent de forma de învăţământ, se intra în urma unor examene extrem de riguroase, după ce candidatului i se întocmea un dosar de cadre, cu toate verificările de rigoare. Nu vreau să greşesc şi să fiu acuzat de rea- credinţă şi să nu amintesc despre nemulţumirile justificate ale poliţiştilor din ziua de azi. Am aflat că unui poliţist din Târgu-Mureş, i s-a desfăcut contractul de muncă, după ce l-a bătut pe un ţigan după ce acesta l-a umilit. Am mai aflat că astăzi trebuie să-ţi ceri scuze faţă de infractor dacă îndrăzneşti să-i aplici o corecţie verbală sau fizică, că în mediul rural este criză de poliţişti calificaţi, din cauză că salariile sunt modeste, că nu li se asigură locuinţe şi loc de muncă soţiilor, iar cetăţenii confundă democraţia cu libertinajul şi nu mai acordă respectul cuvenit ordinii publice. Este adevărat că pentru a fi respectat trebuie să acorzi, la rândul tău, respectul cuvenit cetăţenilor. Într-o zi, pe la amiază, după ce m-am asigurat că nu trece nicio maşină, am traversat strada Cutezanţei din Târgu-Mureş, prin dreptul magazinului Darina. La un moment dat, când am ajuns în dreptul blocurilor de pe strada Rodniciei, aud, strigându-se cu voce tare „Stai! Stai!" Mă întorc şi văd un poliţist fugind după mine cu pistolul la şold. M-am oprit şi mă uit surprins la el. „Actele, vă rog!" îmi spune acesta după ce se prezintă Agentul Ş… din cadrul Poliţiei Târgu-Mureş. „Nu le am la mine", i-am răspuns dând să plec. „Anul şi data naşterii, numele, vă rog." A insistat poliţistul. I le-am spus şi omul a butonat pe un aparat, apoi mi-a spus că trebuie să achit, în 48 de ore, o amendă de 108 lei, fiindcă am trecut printr-un loc nepermis. Încerc să-i spun că nu am încurcat circulaţia cu nimic, dar văd că se apropie de noi, în fugă, un alt poliţist înarmat. Lumea se uita la noi, ca la circ. Flancat de doi poliţişti, ca un tâlhar de rând, sunt condus la un autoturism Dacia albă, cu număr civil, ascuns după un camion. Cel de-al doilea poliţist, foarte sobru, se urcă în maşină şi scrie un proces verbal, în timp ce primul mă păzea să nu fug. Mi se întinde procesul verbal să-l semnez, iar eu, revenindu-mi după şocul reţinerii, îndrăznesc să-i întreb, de ce nu au intervenit când purdanul de pe scările magazinului Darina m-a înjurat că nu i-am dat cincizeci de bani. Primul poliţist mi-a răspuns: „Noi suntem de la circulaţie, este treaba celor de la ordine publică. Am semnat şi am plecat mormăind: „Îi clar vere, ţi-ai făcut norma pe ziua de azi şi te doare drept în cot de problemele cetăţeanului. Să-ţi cumperi medicamente şi alifie pentru bube de banii de care m-ai amendat…!" S-a urcat în maşină, făcându-se
că nu mă aude şi a plecat să prindă alt fraier. A doua zi m-am dus la casieria primăriei şi am plătit amenda, fără să regret că l-am blestemat. Omul şi-a făcut datoria, dar a pierdut respectul unui cetăţean cu datoriile către stat la zi. Vreau să spun că-i tare grea meseria de poliţist, fiind obligat uneori să stai ascuns prin tufişuri, după boscheţi sau maşini, şi să-i amendezi pe cetăţenii indisciplinaţi, iar de hoţi şi răufăcători să-ţi fie frică, mai ales să umbli noaptea pe uliţă. Fă-mă, Doamne, ce n-am fost, pădurar şi poliţist într-o perioadă de tranziţie fără de sfârşit, că altfel o pun de un protest de se miră întreaga Europă, vorba „vărului" care m-a amendat de prea multă grijă să nu mă calce vreun car cu boi, ziua în amiaza mare, când şoseaua este prea liberă, iar hoţii se odihnesc liniştiţi după o spargere ca-n filmele americane.
