Semnal civic - Gabriel Oprea este nevinovat!

Distribuie pe:

Din păcate, în loc să ne preocupăm doar de problemele viitoarelor alegeri, suntem nevoiţi, noi progresiştii, să răspundem atacurilor la care este supus, pe nedrept, preşedintele nostru. Nu mă refer la acuzaţiile propriu-zise! Acestea vor fi lămurite de către cei în drept, iar preşedintele nostru s-a pus întotdeauna la dispoziţia justiţiei, fără trucuri, fără abuzuri şi fără a uza de procedee moral şi legal incorecte. Gabriel Oprea este nevinovat iar suspiciunea invocată de către DNA nu este întemeiată. Este însă de datoria magistraţilor să clarifice acest caz, astfel încât adevărul să iasă la lumină. Pe parcursul exercitării de către Gabriel Oprea a mandatelor de vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne, toate achiziţiile de autovehicule la MAI s-au realizat legal, prin direcţiile de specialitate. Gabriel Oprea s-a luptat pentru dotările MAI şi pentru drepturile angajaţilor din structurile de securitate naţională, precum jandarmii, poliţiştii sau pompierii. În calitate de ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea avea, iniţial, asigurată protecţia din partea SPP (în loc să fie asigurată de o structură din cadrul MAI), şi utiliza o maşină care nici măcar nu aparţinea MAI, ci fusese luată în comodat, de la altă instituţie. În timpul mandatului său a fost reînfiinţată o structură care să asigure protecţia demnitarilor din MAI. Cât priveşte speţa menţionată de DNA, autovehiculul în cauză a fost achiziţionat, în mod legal, de această structură, pentru această structură, în urma unor analize interne care au arătat vulnerabilităţile existente la adresa vieţii ministrului de interne. Gabriel Oprea nu a cerut niciodată, pe parcursul exercitării mandatului de ministru al Afacerilor Interne, reamenajarea biroului său. Ca şi până acum, Gabriel Oprea va da curs solicitărilor DNA şi va contribui cu toate informaţiile şi detaliile care îi vor fi cerute. În soluţionarea acestui caz, liderul UNPR va uza de orice mijloc constituţional şi legal de care dispune.

Observaţiile şi sugestiile dumneavoastră le citesc şi ascult la email: claudiupuiac@gmail.com, telefon: 0265 323.882. Audienţe, în fiecare joi, între orele 18-20, la sediul UNPR Mureş, din Piaţa Trandafirilor nr. 42.

Lasă un comentariu