Doamne, rugăciunea mi-o ascultă

Un copil aflat în vacanţă la ţară, la bunici, a fost prins într-o noapte de o rupere de nori, adică din cer curgea o cantitate atât de mare de apă încât toate cursurile de apă deveneau adevărate torente care măturau totul în cale. Copilul de care vă spun, a fost trezit de bunica lui care nu ştia ce să facă. Pârâiaşul care trecea prin sat se umflase atât de mult, încât acum devenise aproape cât casa bătrânească de înalt şi lat pe cât era de lungă casa. Şi tot ploua şi apa continua să crească şi să se apropie de casele sătenilor care se aflau pe un deluşor ceva mai înalt.

Dumitru şi Ileana s-au apucat să care mobila în şură.

- Oare noi ce să ducem, zicea bunica? Tu eşti mic, iar eu sunt bătrână! Amândoi suntem neputincioşi. Hai aici în faţa icoanelor, în genunchi lângă bunica şi roagă-te împreună cu bunica la Doamne-Doamne.

Şi a început bunica să se roage din inimă:

- Doamne Dumnezeule, noi suntem păcătoşi, dar mila Ta este nemăsurată, fă milă şi cu noi, nevrednicii! Maica Domnului ai milă de noi! Sfinte Ierarhe Nicolae, ajută-ne! Iar copilul repeta cuvânt cu cuvânt rugăciunea bunicii, şi cu durere, pentru durerea bunicii.

Şi nu ştiu cât s-au rugat, dar la un moment dat, şi-au dat seama că ploaia a contenit. Au ieşit afară şi au văzut că apa ajunsese la două palme de casa lor, şi atunci copilul a spus:

- Bunico, Dumnezeu e bun!

- Da, copile. Dumnezeu e întotdeauna bun! Chiar şi atunci când ne mai ceartă, o face din dragoste, ca să devenim şi noi buni ca El!

La capătul fiecărei lacrimi îndreptate către cer, în drumul nostru zilnic spre nemurire, este Dumnezeu!

Lasă un comentariu