Kelemen Hunor aiurează!

Distribuie pe:

Mai-marele struţo-cămilei UDMR-iste, Kelemen Hunor, din nou s-a trezit vorbind anapoda, adică aiurând, la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali de la Târgu-Mureş, unde a făcut o declaraţie stupidă, ca de obicei, specifică pentru cei care, în această Românie, mereu se vor mai egali ca alţii. Cică, în ultima perioadă - zice preşedintele UDMR - „au fost luate o serie de măsuri şi există multe intenţii de a lua o parte din drepturile obţinute de comunitatea maghiară, cum ar fi drepturile lingvistice sau demersurile din instanţele de judecată de a se reveni asupra retrocedării unor imobile." Care „o serie de măsuri"? Care „drepturi lingvistice", concret, i-au fost, până acum, luate minorităţii maghiare? Ce mincinos! Se plânge dumnealui, fariseic, că, în instanţele de judecată, sunt cerute necesarele reveniri asupra unor retrocedări, frauduloase, de imobile, de sute de mii de hectare de pădure şi de terenuri agricole, obţinute de urmaşi de-a şaptea spiţă ai unor baroni, conţi, grofi, unii criminali de război, retrocedări făcute, după cum se ştie, prin grosolane falsificări ale unor documente pe timpul Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, când nordul Ardealului a fost cedat Ungariei hortyste şi fasciste! Atunci au fost falsificate acte importante, „întoarse" fiind la situaţii de dinainte de 1 Decembrie 1918, folosite, cu neruşinare, în cazul foarte multor retrocedări din ultimii ani. Or, domnul Hunor vrea doar un singur fel de „dreptate" şi, ca de obicei, doar „discriminări pozitive". Întoarcerile la adevăr, la legalitate sunt necesare! Asta nu înseamnă ciuntire de drepturi!

Lasă un comentariu