Căutându-L pe Iisus (Codruţa Băciuţ)

Distribuie pe:

În ultima vreme, tot mai mulţi români călătoresc pe urmele Mântuitorului nostru Iisus în Ţara Sfântă, ca pelerini în căutarea Luminii. „Orice credincios care se îndreaptă spre Ţara lui Israel trăieşte cel puţin o clipă de pregustare a bucuriei Raiului, căci acolo unde este Hristos, acolo este şi harul bucuriei Raiului", afirma, atât de frumos, Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, în „Ţara visurilor noastre", prefaţă la cartea noastră „Un pelerinaj în Ţara Sfântă", Editura Eikon, 2015.

Mulţi pelerini români, după ce s-au întors din Ţara Sfântă, au simţit nevoia sufletului lor de a-şi aşterne pe hârtie gândurile. Desigur, în decursul anilor, s-au scris multe cărţi despre Locurile Sfinte, între care, fără îndoială, cea mai bogată duhovniceşte şi corect documentată este aceea a cunoscutului arhimandrit Ioanichie Bălan, „Pelerinaj la Mormântul Domnului", apărută în mai multe ediţii, reprezentând un adevărat îndreptar pentru ghizii ce conduc pelerinii creştini în Israel.

Cărţi de suflet despre Ţara Sfântă scriu, astăzi, pelerinii ce cu bucurie păşesc pe urmele sfinte ale Mântuitorului şi trăiesc pasajele din Biblie auzite, în zilele de sărbătoare, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Un astfel de pelerin este Codruţa Băciuţ din Târgu-Mureş. În volumul său „Căutându-L pe Iisus", apărut la Editura Nico, în anul 2015, Codruţa Băciuţ şi-a consemnat bogatele impresii şi puternicele sentimente trăite în cele şapte zile de pelerinaj în Israel.

Autoarea mărturiseşte în primele pagini („În loc de Argument la o CARTE DESCHISĂ") că şi-a îmbrăcat în haine de sărbătoare notiţele luate şcolăreşte în timpul pelerinajului. Este adevărat că, în general, suntem influenţaţi, în evocarea călătoriilor noastre, de informaţiile transmise de către ghizi. Totuşi, Codruţa Băciuţ dovedeşte o extraordinară documentare în legătură cu ţara Israel. Cartea este structurată în două părţi distincte. Prima este o prezentare a Israelului, vizând aspecte din istorie, geografie, economie, climă, turism. A doua este constituită din jurnalul celor şapte zile de pelerinaj, şapte capitole.

Recunosc că am citit cartea cu deosebit interes şi mare curiozitate, dar şi cu ochi critic, având în vedere că, de curând, m-am întors din al doilea pelerinaj în Ţara Sfântă. La sfârşitul lecturii, am realizat că mi-am aprofundat cunoştinţele despre Israel şi despre toate Locurile Sfinte dintre Marea Mediterană şi Iordan, din nord, din Galileea, până în sud, în Iudeea şi Pustiul Iordanului, apoi, în primul rând, despre Ierusalim şi Betleem. Să nu uităm că tot ce e în Vechiul şi Noul Testament se regăseşte în Israel.

Autoarea, Codruţa Băciuţ, consideră că volumul domniei sale este „o carte deschisă", deoarece oricine o poate îmbunătăţi, cu o singură condiţie: „să vadă Israelul", pentru că „Israelul trebuie văzut cu ochii, simţit cu inima şi trăit cu sufletul", deci este necesar să păşeşti „prin acele locuri pline de sacralitate" (p. 6).

Nu pot afirma categoric dacă paginile cu informaţii despre Israel cuceresc sau nu cititorul, dar sunt necesare ca o introducere într-o lume cu totul specială pentru istoria creştinismului. Măiestria autoarei îşi dovedeşte creativitatea în paginile de jurnal, care nu se constituie în simple enumerări şi prezentări sumare ale obiectivelor religioase vizitate. Toate locurile sfinte văzute sunt înfăţişate în context evanghelic şi prin filtrul sufletului autoarei. De multe ori realizează trimiteri la spaţiul creştin românesc, la obiceiuri şi tradiţii ale poporului român ortodox.

Icoana Maicii Domnului „Ierusalimiţa" sau „Apărătoarea Ierusalimului", aflată la Biserica Sfântului Mormânt al Maicii Domnului, îi prilejuieşte autoarei ocazia de a aprecia frumoasele noastre pricesne despre Sfânta Fecioară Maria, redând în întregime priceasna „O, măicuţă dragă".

Descriind pelerinajul la Betleem cu Biserica Naşterii Domnului, Codruţa Băciuţ prezintă un interesant istoric al datei de sărbătorire a Crăciunului în diferite ţări şi în România, pentru a exemplifica „importanţa păstrării şi conservării unor obiceiuri, datini şi tradiţii prin ritual" (p. 23) sau alte pagini redau povestea celor trei magi, cu portretele fiecăruia.

Via Dolorosa cu Biserica Învierii sau a Sfântului Mormânt, Muntele Sion cu mormântul lui David şi cu Cina cea de Taină, Biserica Sfântului Mormânt al Maicii Domnului, Muntele Măslinilor cu bisericile şi mânăstirile sale, Muntele Tabor, Mânăstirea Hozeva, apoi Mânăstirile Sf. Sava, Sf. Teodosie, Sf. Gherasim, ori localităţi cu nume sfinte pentru creştini Nazaret, Cana Galileii, Capernaum, Ierihon, Ein Karen, Haifa, Jaffa, Lod, apoi Râul Iordan, Marea Galileii ori Marea Moartă, toate au lăsat urme adânci şi profunde în sufletul Codruţei Băciuţ.

Ca orice pelerin venit din România, autoarea a avut emoţii puternice la Hozeva, în faţa moaştelor Sfântului Ioan Iacob Românul (Hozevitul), canonizat de Patriarhia Română în anul 1992, iar, în aceste zile de început de an 2016, a fost canonizat şi de Patriarhia Ierusalimului.

Şi din acest volum se observă că pelerinii români sunt deosebit de sensibili când aud de contribuţiile românilor la Locurile Sfinte. Personal consider ceva extraordinar faptul că biserica ortodoxă de pe Muntele Tabor este ctitoria, din sec. al XIX-lea, a doi români, arhimandritul Irinarh Rosetti (1771-1859) şi ucenicul său, arhimandritul Nectarie Banul. În anul 1892, bătrânul Nectarie, rămas singur, bolnav, a fost nevoit să închine biserica şi mânăstirea de pe Tabor Patriarhiei ortodoxe din Ierusalim. De reţinut că este prima biserică şi mânăstire zidite de români în Ţara Sfântă. Astăzi, Patriarhia Ortodoxă Română are două aşezăminte foarte bine orânduite, unul la Ierusalim şi altul la Ierihon.

Din cartea Codruţei Băciuţ, sugestiv intitulată „Căutându-L pe Iisus", aflăm că, în cele şapte zile, grupul de pelerini din Târgu-Mureş a fost condus, pe urmele Mântuitorului în Ţara Sfântă, de preotul protopop Nicolae Şincan, caracterizat de autoare ca „minunatul părinte care a vegheat cu blândeţe şi cu înţelepciunea-i caracteristică asupra fiecăruia dintre noi", încât „am ajuns cu bine, mai cuminţi, mai iertători, mai împliniţi sufleteşte" (p. 92).

În ultima pagină a cărţii, Codruţa Băciuţ realizează, precum un profesor la clasă, pentru ea şi pentru cititori - virtuali pelerini -, o fixare şi consolidare a cunoştinţelor însuşite (adică a locurilor vizitate) în timpul desfăşurării pelerinajului.

Cartea, scrisă cu mult suflet şi deosebit talent (ce trebuie fructificat în continuare), ne demonstrează că pelerinii au păşit pe urmele paşilor lui Iisus, căutându-L şi descoperindu-L, prin emoţia ce le vibra în inimă, la fiecare închinăciune şi sărutare a însemnelor sfinţite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Conţinutul şi frumoasele imagini trezesc interesul şi dorinţa cititorilor de a fi pelerini în Ţara Sfîntă.

Lasă un comentariu