BC Mureş - CSU Atlassib Sibiu 72-66. Revenire spectaculoasă a „tigrilor"

Distribuie pe:

BC Mureş Târgu-Mureş a învins-o pe CSU Atlassib Sibiu cu scorul de 72-66 (24-21, 11-18, 16-21, 21-6), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii Naţionale de baschet masculin, Grupa pentru locurile 1-6. Sibienii conduceau cu nouă puncte, 60-51, cu zece minute înainte de final, dar vicecampioana a avut un ultim sfert de excepţie (21-6). Oaspeţii încă erau în avantaj, cu 66-65, cu 53 de secunde înainte de final, dar mureşenii au reuşit şapte puncte fără ca echipa de pe Cibin să mai fi înscris. Alhajji Mohammed a fost cel mai bun de la învingători, cu 18 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive. Prestaţii bune au mai avut Goran Martinic, 14 p, 5 rec, 6 pd, şi Ousmane Barro, 13 p, 8 rec. MVP-ul oaspeţilor a fost Boris Lalovic, cu 14 p, 5 rec, 2 pd. Pentru BC Mureş au mai punctat Gajovic 10 p, Lazar 6 p, Mareks 4 p, Pustahvar 4 p şi Polyak 3 p. În clasament, pe primul loc se află CSM CSU Oradea, cu 43 puncte, urmată de Steaua CSM Eximbank, 41 p, U-Banca Transilvania Cluj, 40 p, BC Mureş, 39 p, SCMU Craiova, 38 p, CSU Atlassib Sibiu, 37 p.

Lasă un comentariu