L-a înviorat cu vorba pe cel doborât de întristare

Joyce Hollyday ne spune povestea unei profesoare care a fost însărcinată cu vizitarea copiilor care se aflau internaţi într-unul din marile spitale ale oraşului. Într-o zi a primit un telefon prin care i se solicita să meargă să viziteze un anumit copil: „Clasa băiatului tocmai a ajuns la lecţia despre substantive şi adverbe. Ar fi minunat dacă l-aţi putea ajuta la teme, ca să nu rămână în urma celorlalţi". Când a ajuns la spital a observat că băieţelul era internat la secţia de arsuri. Deşi foarte tulburată, şi-a dat seama că nu putea să facă stânga-mprejur şi să dea bir cu fugiţii. A făcut un pas în faţă şi s-a prezentat bâlbâit: „Sunt profesoara spitalului şi profesoara ta, m-au rugat să vin să te ajut la substantive şi adverbe". Băiatul avea aşa dureri că de-abia a putut răspunde. Tânăra profesoară a trecut cu greu prin lecţie, simţindu-se teribil de ruşinată şi vinovată pentru faptul că îl supunea pe bietul suferind chinului suplimentar al lecţiei de gramatică. Însă, în dimineaţa următoare asistenta a întrebat-o: „Dar ce i-aţi făcut băiatului?" Şi înainte ca profesoara să de-a drumul unui şuvoi de scuze şi păreri de rău, aceasta a continuat: „Ştiţi, ne făceam griji mari pentru acest copil. Însă de ieri, de când aţi venit, atitudinea lui s-a schimbat radical. Se luptă pentru vindecare şi tratamentul a început să dea rezultate. Ca şi cum s-ar fi hotărât să trăiască". Ulterior, băieţelul avea să le spună că la sosirea profesoarei deja îşi pierduse orice speranţă. Însă starea de lucruri s-a schimbat total atunci când şi-a dat seama că - şi aici a izbucnit în lacrimi de bucurie - „Nu ar trimite o profesoară să repete substantivele şi adverbele cu un băieţel aflat pe moarte, nu-i aşa?"

Lasă un comentariu