Vor fi compensate în bani călătoriile cu preţ redus acordate pensionarilor?!

Distribuie pe:

Potrivit unui proiect de lege adoptat în această săptămână de Senat, pensionarii din sistemul public şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale ar putea să ceară Ministerului Transporturilor să le compenseze în bani călătoriile reduse la care au dreptul anual.

În opinia iniţiatorilor, introducerea acestei posibilităţi ar ajuta la evitarea speculei, întrucât, în realitate, „se constată existenţa unor situaţii în care pensionarii, din cauza vârstei înaintate, a sărăciei, nu mai folosesc această facilitate a statului, ajungând să vândă aceste tichete speculanţilor, pe nişte sume derizorii. Pentru a remedia această situaţie, trebuie să se creeze cadrul legal ca aceste tichete de călătorie să poată fi compensate în bani de către Ministerul Transporturilor, în semn de respect pentru pensionari".

Pe de altă parte, Comisia de muncă şi Comisia de transporturi au avizat negativ proiectul, argumentând că reducerile au drept scop facilitarea deplasării, nu acordarea de ajutoare sociale, iar o eventuală compensare în bani ar genera costuri suplimentare de la bugetul de stat, pentru care nu sunt prevăzute surse de finanţare.

Deşi s-a încercat de mai multe ori compensarea în bani a tichetelor de călătorie pentru pensionari, până acum nu a existat această facilitate. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege mai are nevoie de votul deputaţilor, de promulgare din partea preşedintelui şi de publicare în Monitorul Oficial. 

Lasă un comentariu