O viaţă de om!

La 80 de ani, aşa cum spune în acele „Câteva vorbe la volumul aniversar", trăitor al acestor ciudate vremuri postdecembriste, „ţăranul cu cravată", cum singur se autodefineşte, Traian Duşa ne asigură, gospodăreşte, ca „ardelean cu gândul dus până la capăt": „Încerc să-mi fac socoata". Şi ce ar putea cuprinde ea, această „socoată" însoţită, aşa cum spunea, şi la cei 75 de ani, de întrebarea: „Oare sunt un om împlinit?".

Multe ar putea fi incluse în „socoata" lui Traian Duşa. Pentru că, aşa cum e firesc, multe pot fi cele cuprinse în cei 80 de ani, 80 de jaloane ale vieţii unui om, ale unui intelectual român, ale unui dăruit culturii, care a străbătut această existenţă cu ochii deschişi la tot ce se petrece în jurul lui!

Pentru Traian Duşa cei 80 de ani constituie o sumă de aduceri aminte: cu o zi de 29 februarie 1936, an al ivirii lui pe lume, cu rădăcini acolo, pe Valea Superioară a Mureşului, la Topliţa Română, copil la şcoala primară în zbaterile vremii rostind versurile eminesciene: „Trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri", cursurile gimnaziale la Liceul Industrial din Gheorgheni, apoi om al cifrelor, contabil la Sfatul raional al Topliţei, profesor suplinitor la Subcetate, la Colonia copiilor greci din Tulgheş, pe la Şardul Nirajului, Gălăuţaş, Topliţa, Liceul de Artă, Şcoala Normală „Mihai Eminescu".

O viaţă de om în care-s cuprinse funcţia de preşedinte al Comitetului de Cultură şi Artă al Târgu-Mureşului, studiile la Universitatea „Babeş-Bolyai" (1956-1961), secţia Filologie-Istorie, apoi, între 1967-1969, la Filosofie, definitivatul, ambele grade didactice în învăţământ. Dar şi vreo 700 de pânze: portrete, peisaje, naturi statice, icoane, două expoziţii personale, o sumedenie de conferinţe publice, 150 de articole în presă pe teme de cultură, arhitectură, literatură, artă plastică, filologie, filosofie, economie, patru volume cuprinzând pagini de istorie, artă, cultură despre Palatul Culturii, Cetatea Târgu-Mureşului, istoria „Bisericii de lemn", „Topliţa Română - vatră de istorie, vatră de ortodoxie", culminând cu romanul „Ţăran cu cravată" (în trei părţi: „Devenirea", „Proprietatea", „Roadele").

O viaţă de om! Viaţă în care-i cuprinsă plecarea în lume, ca în cazul tuturor copiilor de ţărani, luptători pentru acea zi de mâine, cu „privirea spre cer şi cu picioarele pe pământ" - cum spunea cândva un preşedinte american -, pe aceste coordonate ale semnelor lăsate de Tălpa Ţării, cu urmele unui „ţăran cu cravată", devenit profesor, intelectual, scriitor, om al vremii sale, deoarece adevăratul om „nu trăieşte degeaba, adică cu fundul pe cămeşă".

În cartea „Amintiri autentice" ale mărturisirilor sunt încorporate întoarcerile în timp, aducerile aminte din cei 46 de ani la clasă, dornic să moară, cum zice, „la locul de muncă", dar grijuliu „să treacă puntea şi să nu dea mâna cu dracul". Crescut odată cu ţara, acolo-s incluse, în această viaţă de 80 de ani, şi imnul regal „Trăiască regele în pace şi onor", dar şi vremea când elevii, unui neam credincios, cu frica lui Dumnezeu, învăţau şi „Tatăl Nostru".

Iar dacă „veşnică-i pe lume doar schimbarea", printre fariseii şi gogomanii de azi, viaţa, zbuciumul cotidian, existenţa asta a noastră constituie, în acest devălmăşag, acele variaţiuni pe aceeaşi temă, cu întâmplări, nume de oameni din „obsedantul deceniu", un frate „mort, erou la datorie", militar, la 21 de ani, Saveta, Zamfira, Maria, Ilie-ţiganul, Sandra, Toader, Floarea, alături de personalităţi, precum Aurel Ciupe, Camil Mureşan, Mihail Dan, Ion Vlasiu, Valeriu P. Vaida, Valeriu Niţu, unii azi aproape uitaţi, dar şi acea perioadă de „ostracizare" a autorului din acei ani din „era ticăloşilor", cum spunea autorul „Moromeţilor", Marin Preda.

O viaţă de om! Un om împlinit - Traian Duşa, „ţăranul cu cravată", autodefinindu-se, credincios unei devize liberale: „Ajută-te singur!". Om, bun român, intelectual, scriitor în pas cu vremea, cu părţile ei zbuciumate, dar şi liniştite, cu agasările unei minorităţi pe vremea Regiunii Autonomiei Maghiare. „Tu te-ntreabă şi socoate", zicea el, meditând eminescian în acest amalgam existenţial ce a fost şi deşertăciune, şi degradare. După acele, uneori hazlii întâmplări, dar pline de învăţăminte, de prin sălile profesorale, când, zice Traian Duşa, „munceam pentru şcoală, nu pentru salariu", pe când era „profesor de poveşti", truda lui şi-o înşiruie pe traseul de la Liceul „Vasile Roaită" din Topliţa la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Târgu-Mureş şi la „Şcoala din Deal". Cu acea conştiinţă că „fiecare lucru trebuie făcut la vremea lui", Traian Duşa regreta, la un moment dat, că nu-i „doctor" în istoria artelor, şi conchide, cu gând înţelept de ardelean: „Să nu fugi după căruţa care nu te aşteaptă".

Înşirate în scrierile lui sunt întâmplările vieţii diferitelor perioade: evenimentele (nu revoluţia!) din decembrie 1989, separatismul, ruptura etnică, dorite de unii. Dar şi acel gând îmbrăcat în straiele adevărului: cel care sfinţeşte locul e omul! „Brazii - spune Traian Duşa - se frâng, dar nu se îndoaie" - citat din Ion Gavrilă Ogoranu. Gânduri la un loc adunate despre plecările celor doi fii, Silviu şi Cristian, în America, despre reuşitele soţiei Silvia, cu un doctorat în specialitate, despre nepoţi, despre Liga Scriitorilor Români, întoarceri în timp la „Cadran mureşean", la apariţia revistei „Vatra", salutată atunci, la noua serie, de Zaharia Stancu, Marin Preda, Nicolae Breban, D. R. Popescu, Ion Dodu Bălan, Hajdu Gyõzõ, acad. Ştefan Pascu, Eugen Barbu, Al. Căprariu…

În acele „variaţiuni pe aceeaşi temă", ca intelectual român, ca om aflat sub vremuri, şi nu invers, vorba cronicarului, Traian Duşa precizează că „o povară adunată în suflet trebuie eliberată", pentru că viaţa şi timpul o cer. Ca fost preşedinte al Comitetului pentru Cultură şi Artă, ca deputat local, ca profesor, viaţa lui Traian Duşa se leagă, prin timp, cu fire ale contribuţiei proprii, ce duc spre Palatul Culturii (găzduind, rând pe rând, Conservatorul Orăşenesc, Muzeul de Artă Plastică, Muzeul de Istorie şi Antichităţi, Filarmonica), Teatrul Naţional, Teatrul de Vară, statuile oraşului, restaurarea „Bisericii de lemn", Sala Oglinzilor, spre numele lui George Enescu, Nicolae Iorga, care, cu trecerea lor pe aici, au sfinţit locul, ale lui Aurel Ciupe, Aurel Filimon, Maximilian Costin, Zeno Vancea.

În finalul „Amintirilor autentice", Traian Duşa se întreabă: „Oare la 80 de ani sunt un om împlinit?". 80 de ani - o viaţă de om! Adept al „drumului în sus", ca om, acea „măsură a tuturor lucrurilor", Traian Duşa, cu îndărătnicie chiar, crede în acel adevăr prin cultură. Convins fiind că tot vine cândva ceasul, că „anii trec ca apa", că trebuie să lăsăm după noi cărţile şi numele bun, Traian Duşa, ca orice om, cu o filosofie proprie, cu logica lucrurilor şi a existenţei umane bine definite, după acea anunţată „socoată", ca noi toţi, doreşte ca „ceasul acela să fie cât mai departe şi cât mai târziu", deoarece mai avem multe de făcut, multe de împlinit prin această a noastră „Transilvanie română, eternă şi nedespărţită"!

Lasă un comentariu