Gabriel Oprea a demisionat de la şefia UNPR

Distribuie pe:

Printr-o scrisoare deschisă, fostul vicepremier Gabriel Oprea şi-a anunţat, ieri, demisia din fruntea Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), urmând ca interimatul la conducerea formaţiunii politice să fie asigurat de Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 Bucureşti.

În scrisoarea adresată colegilor de partid, Gabriel Oprea declară, printre altele: „Am decis să demisionez din funcţia de preşedinte UNPR. Nu este o decizie uşoară, dar este unul din lucrurile pe care le mai pot face pentru a da partidului şi întregii echipe o şansă în plus în acest an electoral. Am fondat UNPR şi am contribuit din plin la rezultatele de până acum, dar ştiu bine că nu aş fi reuşit fără ajutorul fiecăruia dintre dumneavoastră.

Consider că am obligaţia umană şi colegială de a nu permite ca discuţiile ce vizează persoana mea să afecteze imaginea partidului. Mi-am făcut datoria faţă de UNPR, faţă de echipă şi îmi fac în continuare datoria, inclusiv prin înaintarea demisiei din funcţia de preşedinte. Rămân un simplu membru de partid, un coleg pe care vă puteţi baza şi un om care îşi respectă cuvântul dat (…). A fost o onoare să conduc UNPR şi este o onoare să vă fiu coleg". 

Lasă un comentariu