Oraşul Siracuza din ostrovul Sicilia era odinioară un sătuleţ. Stăpânitorul din vechime al lui se numea tiranul Siracuzei. Unul dintre aceşti tirani a fost Dionisie cel Bătrân. Acest stăpânitor, cârtitor şi temător din fire, vedea în fiecare dintre supuşii lui un vrăjmaş şi atât de mult iubea el stăpânirea, încât credea că toţi vor să-i ia locul. Se ştie că în toate timpurile conducătorii au fost încurajaţi de o mulţime de linguşitori. Aşa era şi în cazul lui Dionisie. Era un curtea, numit Damocles, care se străduia în fel şi chip să placă stăpânului sau mai mult decât ceilalţi, şi-l lăuda peste măsură: - Doamne, zise el într-o zi, ai toate bunurile pământeşti, lumea ţi se închină ca la un zeu: de ce eşti oare aşa de îngrijorat? - Tu râvneşti la starea mea Damocles! - îi răspunde Dionisie. - Soarta mea este de a sluji pe veci, zise curteanul îngenunchind. - Ca să-ţi dovedesc că ştiu să preţuiesc laudele ce-mi faci, am să te pun în locul meu pentru o zi, ca să guşti din fericirea unui conducător. Aşa că Dionisie cel Bătrân porunci ca, în ziua următoare, toţi boierii şi sătenii să se închine lui Damocles ca, la un stăpânitor şi puse la cale ca în aceeaşi zi să se dea un ospăţ bogat pentru dânsul. Se umfla în pene lingăul, de nu-l mai încăpea pielea, când se văzu încurajat de toţi cei mari ai curţii stăpânului său care i se închinau. Cu coroana împărătească pe cap, merse la ospăţ şi primi locul din capul mesei, unde se aşeză pe un pat numai de aur. Dar, aruncându-şi privirea în sus zări că deasupra capului său stă o sabie, atârnând de tavan numai într-un fir de păr de cal. Odată îl cuprinse frica şi sculându-se repede veni şi îngenunche la Dionisie rugându-l să i se facă milă de dânsul şi să-l scape de primejdia ce-l ameninţa. „Şi totuşi, astfel este traiul acelora pe care tu îi numeşti fericiţi!", îi zise Dionisie.
