O CARTE-DOCUMENT

Distribuie pe:

Două au fost momentele esenţiale în care, ca ziarist, ca scriitor şi ca român, l-am cunoscut pe domnul colonel (r) Gheorghe Bănescu. Primul moment l-a constituit apariţia cărţii domniei sale „Demers pentru Adevăr" (ediţia I), iar al doilea a fost publicarea cărţii lui Ioan N. Ciolan - „Transilvania - ultima prigoană maghiară", carte reeditată în anul 2008, tocmai pentru a îndrepta o nedreptate, cu o prezentare de domnul colonel (r) Bănescu, tipărită din fondurile proprii, în 600 de exemplare.

Am parcurs manuscrisul ediţiei a II-a a cărţii „Demers pentru Adevăr" (Din culisele serviciilor secrete româneşti - Dosarul „Comoara din Deal", Sighişoara - 1969), cu acelaşi deosebit interes.

Principalul într-o abordare a unei teme de o asemenea importanţă este (şi trebuie să fie!) adevărul. Şi numai adevărul! Mai ales într-un domeniu cu multe riscuri uneori, dar şi cu acea răsplată a bucuriei şi a mulţumirii lucrului bine făcut. Asta reuşeşte s-o facă domnul colonel (r) Gheorghe Bănescu, ca profesionist, perfecţionist într-un domeniu în care prioritară este o muncă finalizată cu singulara trudă, discretă, plină de sentimentul acela al datoriei, înainte de toate. Mai ales în cazul celor care au depus un jurământ pentru ţară. Sunt oameni care, prin dăruirea de sine, totală, dovedesc că existenţa lor a fost o datorie zilnică ce trebuie îndeplinită.

Asta o face, şi prin cartea de faţă, domnul Gheorghe Bănescu, prin demersul lui patriotic, cu acea imagine, de la 1 noiembrie 1599, a intrării triumfale a voievodului Mihai Viteazul, primul unificator de pământuri româneşti, în cetatea Alba-Iulia, în care, la 1 Decembrie 1918, se înfăptuia şi Unirea cea Mare. Prilej potrivit prin care autorul cărţii îi dedică viteazului voievod un gând al înălţării din suflet românesc.

În munca specifică a unui cadru din serviciile secrete, pentru descoperirea „Comorii din Deal", domnul colonel (r) Gheorghe Bănescu mai dovedeşte, o dată, că „istoria se scrie pe bază de documente". Dar şi cu dragoste. Dragoste faţă de profesia îmbrăţişată. Dar şi faţă de un loc al Transilvaniei. O spune autorul şi prin acea „Declaraţie de dragoste": „Dedic această carte cetăţenilor Sighişoarei, în semn de preţuire şi respect pentru tot ce reprezintă acest oraş plin de istorie, cu locuri frumoase şi amintiri dragi, care îmi vor rămâne veşnic în memorie, ca fiind cele care mi-au marcat, determinant, viaţa şi cariera profesională".

În noua strategie a muncii de securitate a anului 1969, se includea şi prevenirea, drept cuvânt de ordine. „Activitatea informativ-operativă, desfăşurată de ofiţerii Biroului de Securitate al municipiului Sighişoara, avea, ca preocupare majoră, «identificarea operelor de artă, a manuscriselor şi a documentelor istorice de atestare documentară şi existenţială a României, în scopul asigurării, conservării şi prevenirii sustragerii şi degradării acestora»".

După noua împărţire administrativ-teritorială, din anul 1968, Sighişoara devenise zonă turistică. Avea loc, în acea perioadă, secretizarea muncii informative, dar şi confidenţialitatea acţiunilor întreprinse. Misiunea de prevenire ocupa un loc de primă urgenţă. O muncă de prevenire, o schimbare de optică în noua concepţie a securităţii, prioritară fiind grija faţă de operele de artă, de obiectele istorice şi de cult. Pentru că patrimoniul naţional cultural trebuie protejat. Trebuie salvat! Totul, sub semnul necesarei reforme în gândire, în spirit.

Ediţia de faţă a cărţii „Demers pentru Adevăr" este o reconstituire a filmului evenimentelor, mai corect spus a investigaţiilor la Biserica Evanghelică din cetatea medievală a Sighişoarei, la Casa Vlad Dracul, uneori, pe atunci, cu constatări îngrijorătoare în privinţa unei lipse a grijii şi păstrării unor documente de importanţă deosebită, privindu-l chiar pe Mihai Viteazul.

Prin echidistanţă, demnitate, corectitudine şi profesionalism, patriot şi bun român, autorul face comentarii la „Cartea Comoară - Sighişoara", reproşând, pe bună dreptate, aberaţiile, scăpările, dezinformările autorilor acelei cărţi, care recurg la omiterea voită a redării adevărului istoric, ocolesc, până şi documentul de primă atestare a Sighişoarei (1280), acordând un spaţiu cu totul nesemnificativ privindu-l pe Vlad Dracul în cetatea medievală, domnitor şi voievod al Munteniei.

În acel context al minimalizărilor şi al omisiunilor premeditate se afla şi ignorarea voită a lui Mihai Viteazul, a unor documente indubitabile, precum acele hrisoave în folosul cetăţenilor din Rupea, Făgăraş, Mediaş, Agnita, Vulcan, Apold, cetatea Sighişoarei, a folosirii ocnelor de sare de la Odorhei. Legătura lui Mihai Viteazul cu Sighişoara este şi ea total trecută sub tăcere. Mistificări nepermise! O „Carte Comoară - Sighişoara" cu un conţinut vădit ofensator la istoria noastră multimilenară, carte tipărită, bineînţeles, în Ungaria!

În cartea de faţă reţine atenţia acel capitol aparte privind confruntările serviciilor secrete româneşti cu acţiunile serviciilor secrete occidentale (1968-1970), perioada descoperirii „Comorii din Deal", care, în acel timp, a stârnit deosebitul interes, mai ales al serviciilor germane. Totul, simultan cu supravegherea informativ-operativă a zonei, în vederea apărării operelor de artă şi a documentelor istorice, cum ar fi statuetele din piatră, altarele din Cund, Şaeş şi Beia, cele două cristelniţe (una din Şaeş), pietrele funerare ale sculptorului Elias Nicolae, părţi ale valorii unui tezaur românesc, lăsate, intenţionat, „în conservare", de fapt pregătite pentru a fi sustrase. Vizate erau, mai ales, valorile de patrimoniu din cetăţile Sighişoara, Saschiz, Rupea, Agnita, precum şi din bisericile din Apold, Hetiur, Şaeş, Ţigmandu.

În acel context al prevenirii sustragerilor unor valori de patrimoniu, s-a născut acţiunea codificată „Comoara din Deal", cuprinzând valori aflate în colimatorul intereselor speciale ale unor străini. Preocuparea factorilor de decizie din acele timpuri era aceea ca valorile de patrimoniu să nu fie scoase din ţară. Dificilă muncă de multe ori! O confruntare tacită, ascunsă vederilor celor din jur, cu metode specifice, întru împlinirea unui deziderat.

Încetul cu încetul, cu răbdare şi tact, cu pricepere profesională, s-a ajuns şi la „Dulapul Sacramental" din Biserica Evanghelică din Sighişoara, la documentele istorice, acele hrisoave de o mare importanţă pentru trecutul românesc care, la un moment dat, au parcurs o adevărată odisee: cel original emis de voievodul Mihai Viteazul, la 21 noiembrie

1599, la Alba Iulia, hrisovul emis în Cetatea Făgăraşului, la 29 aprilie 1600; hrisovul emis de Mihai Viteazul, la 3 august 1600, la Alba Iulia, şi cel din 5 august 1600, aflate azi în Arhivele Naţionale şi la Muzeul Naţional de Istorie al României.

Prin deosebită grijă, intervenţie inteligentă şi profesionalism ale domnului colonel (r) Gheorghe Bănescu, a fost stopată orice încercare de sustragere şi scoatere din ţară a acelor deosebit de importante documente. Hrisoavele au fost asigurate şi arhivate, conform legii, făcând azi parte din fondul patrimonial şi de tezaur al României.

Firesc şi logic este, citind noua carte a domnului Gheorghe Bănescu, după ce ai parcurs paginile în care apar, la intervale de timp, nume precum Kurt Leonhardt, Martha Leonhardt, Albert Schaaser, sursa „Csel", neamţul cu numele de cod „Wartin", Filaret Pintea, ale unor „turişti" germani, să ne întrebăm, deşi răspunsul este presupus: ce urmăreau ei? Cu ce scop se aflau ei, unii străini tocmai în Sighişoara? Ce „raţiuni" avea prezenţa lor acolo? Sustragerea de documente, de valori ale patrimoniului cultural şi istoric românesc. Asta urmăreau! Acesta era scopul!

E posibil ca toate acestea, venind din acea depărtare a timpului, din acea lecţie a datoriei, revenind unor ofiţeri din domeniul informaţiilor, generaţia actuală să nu înţeleagă mare lucru. Era (şi rămâne!) o datorie pe care neamul, în care te-ai născut, ţi-o cere. O datorie, într-o muncă aparte, în situaţii neprevăzute, când în vizor erau documente atât de importante ale trecutului, ale memoriei noastre identitare!

Ar fi, desigur, nedrept să nu acordăm atenţia cuvenită unor personalităţi ale vremurilor trecute sau ale prezentului, care i-au sprijinit şi încurajat munca autorului: colonelul Paul Sălcudean, prof. dr. Ioan Ranca, fost director al Arhivelor Statului Mureş, cu rol benefic în reuşita acţiunilor domnului Gheorghe Bănescu, dr. Liviu Boar, director actual al Arhivelor Naţionale Mureş, generalul-colonel (r) Iulian Vlad, regretatul acad. Gheorghe Buzatu, dar şi scriitorul Valentin Marica şi prof. univ. dr. Vasile Dobrescu, personalităţi care au avut cuvinte calde, de apreciere, la prezentarea ediţiei întâi a cărţii „Demers pentru Adevăr".

În peisajul publicistic românesc avem o importantă carte-document, carte scrisă după o laborioasă şi temeinică documentare. O carte-document a unui bun român, patriot dăruit Neamului. Într-adevăr, „un ostaş destoinic", cum prof. dr. Ioan Ranca îl caracterizează pe domnul colonel (r) Gheorghe Bănescu, cu rădăcinile neamului în Maramureşul istoric al înaintaşilor noştri daci!

 

 

Lasă un comentariu