Din culisele serviciilor secrete româneşti. Dosarul ,,Comoara din Deal'' - Sighişoara 1969.
Un titlu de carte sugestiv, care te face curios chiar înainte de a o citi, care promite şi care te ţine treaz şi ,,în priză'' până la sfârşit pentru ai cunoaşte deznodământul.
Cartea este una reală, rodul unei acţiuni informativ- operative desfăşurată de un tânăr ofiţer de securitate, lt. maj. Gheorghe Bănescu, prezent la post de puţin timp, în Sighişoara anului 1969. Pe scurt, acţiunea cărţii se petrece cam aşa: în condiţiile unui vid legislativ cu privire la apărarea patrimoniului cultural-naţional, un seviciu de spionaj străin vede oportunitatea de a scoate din ţară documente cu valoare de patrimoniu naţional, înclusiv ale voievodului Mihai Viteazu, în referire directă la Sighişoara şi localităţile învecinate. În acest scop vin în ţară nişte ,,turişti străini'', aceştia contactează pe cine trebuie, verifică autenticitatea documentelor, românii le facilitează toate condiţiile pentru a lua ,,comoara'', dar, la momentul oportun, intervine tânărul ofiţer de contraspionaj şi, prin măsurile întreprinse, asigură şi pune la adăpost această nepreţuită comoară.
Se cer a fi făcute câteva precizări: chiar dacă de la acţiunea descrisă în carte au trecut un număr mare de ani, din anumite considerente de protecţie, autorul nu a putut face cunoscut, decât atât cât se poate, mijloacele şi metodele muncii informativ-operative, tehnica operativă folosită, mijloacele umane (reţeaua informativă) -omul, fără de care niciodată nu se va putea întreprinde vreo actiune de apărare a legalităţii şi câte altele care fac posibilă reuşita unei asemenea acţiuni.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost de ajuns dacă nu ar fi existat pregătirea necesară de specialitate, dăruirea şi abnegaţia ofiţerului, dragostea lui pentru muncă şi pentru apărarea, în cazul de faţă, a valorilor de patrimoniu cultural-naţional existente în Sighişoara, experienţa, câtă o avea atunci, dăruirea, sprijinul primit din partea superiorilor lui şi atâtea altele.
Cartea este scrisă sub forma unui roman poliţist, este extrem de atrăgătoare, are nerv, este concisă, redă evenimentele în desfăşurarea lor, documentând fiecare acţiune pentru a nu lăsa loc la înterpretări, nu iartă pe nimeni, chiar cu riscul de a-şi atrage antipatia acelora care, în viaţă fiind încă, au neglijat atunci apărarea unei adevărate comori naţionale.
Dar cartea mai are o calitate, ea vine şi ne redă (cu documente) care erau atunci priorităţile muncii de securitate în domeniul contraspionajului, ce anume aveam de apărat, ce informaţii se căutau cu prioritate, cum se acţiona atunci, incipient şi în lipsa unei legislaţii în domeniu, pentru apărarea şi punerea la adăpost a unor valori de patrimoniu naţioanal, aceste toate fiind necesare tocmai pentru aflarea adevărului despre Securitate şi a combate acuzele pe care această instituţie le suportă de prea mult timp.
Cartea se poate constitui şi într-un semnal de alarmă faţă de situaţia existentă în domeniul valorilor de patrimoniu care, din lipsa unor măsuri de protecţie adecvate, au dispărut şi încă mai dispar din ţară. Vă mai aduceţi aminte cum imediat după1989 se cerea cu insistenţă desfiinţarea Securităţii, înlăturarea tuturor ofiţerilor, iar mai apoi, dacă nu s-a reuşit acest lucru, s-a încercat tracasarea, timorarea şi culpabilizarea lor tocmai pentru a se putea devaliza în voie patrimoniul nostru cultural-naţional. Numai în cele câteva luni, când practic organele de securitate şi-au întrerupt activitatea, stând în aşteptare pentru a vedea care este soarta lor, au dispărut din ţară valori patrimoniale mai multe decât în cele două Războaie Mondiale. Cel mai elocvent exemplu din imediata noastră apropiere este cazul Bibliotecii Teleki din Tg.-Mureş, care a fost ,,uşurat'' de câteva sute de documente extrem de valoroase.
Mai apoi de ce credeţi că imediat după evenimentele din 1989 a fost abrogată, prima dată, tocmai acea firavă lege a patrimoniului care exista atunci? Absenţa ei câţiva ani, până la apariţia actualei Legi a Patrimoniului, a fost mană cerească pentru servciile de spionaj străine care cunoşteau importanţa valorilor de patrimoniu deţinute de Romania şi care le-au scos din ţară, prin intermediari, extrem de uşor.
Poate că citind această minunată carte, vom fi mai atenţi cu ceea ce se petrece în jurul nostru, poate că vom înţelege că un obiect de patrimoniu te sprijină şi te susţine în a-ţi argumenta, uneori (ca în cazul de faţă), chiar existenţa ta în acest jertfelnic spaţiu ardelean, iar lipsa lui ar fi în sprijinul celor care vor putea dovedi mai uşor contrariul.
Menţionez că autorul nu este la prima lui carte şi că are încă patru volume în pregătire extrem de interesante, toate pe aceeaşi temă a aflării adevărului, chiar dacă el mai supără pe unii trăitori încă şi aflaţi în vecinătatea noastră.
Păcat că nu se pot face cunoscute alte acţiuni, unele din ele cu siguranţă mult mai importante decât cea descrisă în carte, pe care col. Gheorhe Bănescu, ca şi alţi colegi de-a Domniei Sale, le-au desfăşurat de-a lungul prodigioasei lor cariere de ofiţeri de contraspionaj. Abia atunci aţi putea vedea cât de important a fost, este şi va fi un asemenea serviciu în viaţa unei ţări, de el depinzând, nu de puţine ori, soarta şi viitorul ţării respective, iar respectul pe care tu, cititorule, l-ai da acestor oameni deosebiţi, cu siguranţă că ar fi cel meritat, nu cel de care ei se bucură astăzi, trăind încă, uneori, sub oprobiul societăţii, într-un anonimat stânjenitor.
Vă îndemn să citiţi această carte-document şi cu siguranţă că după lecturare îl veţi privi cu alţi ochi pe ofiţerul de informaţii şi munca acestuia.
