„IISUS a chemat la Sine pe cei doisprezece Apostoli şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Şi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare, ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. Şi le zicea: «În orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce veţi ieşi de acolo. Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturia lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii decât cetăţii aceleia.» Şi ieşind, ei propoveduiau să se pocăiască" (să se lase de păcate, NU de credinţa strămoşească). (Marcu cap. 6).
***
„IISUS mergea într-o zi de sâmbătă cu ucenicii săi printre semănături, şi ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice. Şi fariseii Îi ziceau: «Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine?». Şi Iisus le-a răspuns: «Au niciodată n-aţi citit ce a făcut David, când a avut nevoie şi a flămânzit, el şi cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiadar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii, şi a dat celor ce erau cu el? Şi le zicea lor: SÂMBĂTA A FOST FĂCUTĂ PENTRU OM, IAR NU OMUL PENTRU SÂMBĂTĂ. ASTFEL CĂ FIUL OMULUI ESTE DOMN AL SÂMBETEI»" (Marcu cap. 2).
***
„IISUS învăţa pe Apostoli în pilde, şi în învăţătura Sa le zicea: «Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene. Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o. Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea mult pământ. Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit, neavând rădăcină s-a uscat. Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat. Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută. Şi zicea: CINE ARE URECHI DE AUZIT SĂ AUDĂ»" (Marcu cap.4).
Apostolul şi Evanghelistul MARCU este autorul Evangheliei după Marcu, însoţitorul Apostolului Pavel, aşa cum se povesteşte în Faptele Apostolilor, şi se numără printre cei Şaptezeci de Bărbaţi Apostolici. Adesea este numit ION MARCU, şi este considerat fondatorul Bisericii Alexandriei, totodată fiind şi primul papă. Ca urmare, el este şi venerat în mod deosebit în Biserica Alexandriei, având ca simbol un leu. Biserica îl prăznuieşte la 25 aprilie, 27 aprilie, 27 septembrie - împreună cu Aristarh şi Zina, la 30 octombrie - împreună cu Terţie, Iust, Artema şi Cleopa şi la 4 ianuarie împreună cu cei Şaptezeci de Bărbaţi Apostolici. Numele lui era IOAN, după cum spune Biblia: „El a venit în casa Mariei, mama lui IOAN, care s-a numit şi MARCU, unde mulţi se adunau pentru rugăciune" (Fapte 12,12). El este acela la care s-a gândit Domnul Hristos, când a spus: „Duceţi-vă în cetate la cutare om, şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Vremea Mea este aproape, voi face Paştile cu ucenicii Mei în casa ta" (Matei 26,18). Casa lui a fost prima Biserică creştină, unde ei au mâncat Paştile, s-au ascuns după moartea Mântuitorului şi în care de sus au primit DUHUL SFÂNT. Apostolul şi Evanghelistul Marcu s-a născut în Cirene şi era rudă cu Apostolul Varnava. Credinţa lui era iudaică şi provenea dintr-o familie de oameni bogaţi şi onoraţi. Părinţii lui l-au educat în cultura greacă şi ebraică. După ce a emigrat în Ierusalim, Marcu vizita frecvent casa Sf. Petru şi de la el a învăţat creştinismul. După Înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, Marcu i-a însoţit pe Pavel şi Barnaba în propovăduirea Evangheliei în Antiohia, Seleucia, Cipru, Salami şi Perga Pamfiliei, de unde s-a întors la Ierusalim. După Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50, s-a întors în Cipru, după care pleacă în Africa şi Alexandria. Prin oraşele unde mergea el hirotonea episcopi, preoţi şi diaconi, şi construia Biserici pentru creştini. A fost omorât de către păgâni, fiind legat şi târât prin Bokalia, dându-şi sufletul în mâinile Domnului primind cununa muceniciei. Doreau să-i dea foc, dar o ploaie mare, i-a împiedicat să facă acest lucru oribil. Credincioşii au luat trupul lui şi l-au înmormântat în Biserica din Bokalia, iar în anul 828 marinarii italieni l-au furat şi dus din Alexandria în Veneţia. Cu toate acestea, capul lui a rămas în Alexandria. În Biserica Ortodoxă Coptă Ne-Calcedoniană este iubit în mod deosebit. După 11 secole, trupul Sf. Marcu se reîntoarce în ţara în care a fost martirizat şi a murit.
„1001 CUGETĂRI"
