BROCCOLI - DUȘMANUL CANCERULUI

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea din Illinois, citați de descopera.ro, susțin că, pe lângă protecția împotriva cancerului de sân, de prostată sau de colon, conform unui studiu recent, broccoli ne protejează și împotriva cancerului de ficat.

„Ceea ce se știa până acum despre broccoli era că această cruciferă protejează împotriva unui număr de cancere diferite (de sân, de prostată sau de colon), însă nimeni nu s-a uitat și la cancerul de ficat.

Dieta americanilor este plină de grăsimi saturate și de zahăr, fiecare fiind convertite de ficat în grăsime corporală. Dar, o asemenea dietă este legată în egală măsură nu doar de obezitate, ci și de bolile de ficat din cauză nealcoolică. Chiar dacă aceste boli de ficat nu sunt în mod obțișnuit însoțite de simptome, uneori se înregistrează oboseală, durere în partea superioară a abdomenului și pierdere în greutate.

În cercetarea noastră, am decis că e necesar să studiem și cancerul de ficat, în mod deosebit, pentru că obezitatea este epidemică în SUA, iar aceasta este în mod direct legată de riscul de a face cancer de ficat, mai ales în rândul bărbaților. În cazul bărbaților obezi, riscul cancerului de ficat crește de cinci ori. Cu această ocazie, am constatat că sulforafanul (substanța activă anticancer) este prezent în cantitate foarte mare în broccoli și că are capacitatea de a opri acumularea de grăsime în ficat.

Studiul nostru, realizat pe șoareci, a arătat că grupul care a avut o dietă în care s-a adăugat broccoli numărul de noduli canceroși a scăzut, spre deosebire de grupul care a avut o dietă bogată în grăsimi și zahăr (cam ce mănâncă oamenii în mod obișnuit). Sunt două feluri în care putem avea un ficat gras: fie printr-o dietă bogată în grăsimi și zahăr, fie prin consumul mare de alcool.

În primul caz, îl numim ficat gras din cauză nonalcoolică și afecțiunea devine pe zi ce trece tot mai răspândită în rândul americanilor.

Studiile de până acum au arătat că un consum de trei până la cinci ori pe săptămână de broccoli reduce riscul de a face mai multe tipuri de cancere, la care se adaugă de acum și cancerul de ficat", explică oamenii de știință. 

Lasă un comentariu