Incubatoare, în toate spitalele de specialitate din România!

Distribuie pe:

Ministerul Sănătății (MS) anunță că a alocat 33 milioane lei (echivalentul a peste 7,3 milioane euro), pentru achiziționarea a 597 de incubatoare necesare dotării tuturor unitățile spitalicești cu secții de obstetrică-ginecologie și neonatologie din țară, atât al celor aflate în subordinea MS, cât și al celor aflate în subordinea consiliilor locale.

Inițiativa este cuprinsă în programul „Mama și Copilul" - o prioritate a MS, prin care se dorește dezvoltarea asistenței medicale pentru nou-născuți, a screening-ului prenatal și a diferitelor tipuri de servicii medicale necesare mamei și copilui.

Din cele 597 de incubatoare, 132 vor acoperi necesarul celor 9 spitale aflate în subordinea MS, iar 465 vor fi destinate celor 114 unități spitalicești locale.

„În conformitate cu normele legale în vigoare, spitalele publice din rețeaua autorităților locale au obligația de a contribui la achiziționarea aparaturii medicale cu fonduri de minimum 10% din valoarea totală a achiziției. După alocarea acestei cofinanțări, MS pune la dispoziție diferența de 90% din fondurile necesare achiziției incubatoarelor.

Inițiativa legată de dotarea tuturor spitalelor cu incubatoare reprezintă doar începutul unui demers mai amplu, în acest sens MS urmând să elaboreze, până la data de 1 iunie 2016, un plan de acțiune

realist și eficient, care să identifice și să acopere principalele nevoi în domeniu și care va îngloba informații și propuneri din rândul specialiștilor în domeniul sănătății, dar și al societății civile implicate în zona de sănătate a mamei și copilului.

Pentru a asigura efectivitatea acestui demers, vor fi organizate în perioada martie - mai 2016, o serie de întâlniri strategice la nivelul centrelor universitare", se precizează într-un comunicat de presă, semnat de dr. Patriciu Achimaș Cadariu, ministrul Sănătății.

Întâlnirea ministrului Sănătății cu specialiștii din județul Mureș este programată pentru data de 25 martie 2016. 

Lasă un comentariu