Trecând prin oraș împreună cu copiii mei în data de 10 martie, ne-am trezit alături de noi cu o coloană de manifestanți care strigau, cântau și fluturau steaguri, din care nici unul al României. Prima reacție a copiilor mei a fost aceea de a pune întrebări: „Cine sunt oamenii aceștia?", „În ce limbă strigă?", „Ce steaguri flutură?", „Ce doresc?" Știam că ziua de 10 martie a fost declarată nu demult ca fiind Ziua Libertății Secuiești, dar nu știam prea multe despre evenimentele care au stat la baza ideilor care îi determină pe toți acești oameni, majoritatea născuți și crescuți în România, împărțind bune și rele de-a lungul vremii cu românii, să iasă în stradă și să ceară cu atâta înverșunare autonomia unui anumit Ținut Secuiesc. Cum am încercat mereu să dau răspunsuri corecte copiilor, am pornit să mă informez asupra semnificației zilei de 10 martie și iată ce am aflat:
La 10 martie, în anul 1854, la Tg.-Mureș, autoritățile austriece de la acele vremuri au dispus executarea a trei secui, care s-au făcut vinovați se pare de lucrări conspirative împotriva puterii austriece. Informațiile care au dus la executarea celor trei secui deveniți astfel martiri au fost furnizate de către poliția secretă austriacă prin intermediul unui spion infiltrat în rândurile revoluționarilor maghiari care și-au strâns rândurile după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848. Prin urmare, nu românii au fost cei care au executat secuii și nici cei care au înăbușit răscoala armată organizată de cei trei. În anul 1875, la Tg.-Mureș s-a ridicat un monument în amintirea celor executați, fără ca autoritățile române să interzică minorităților în vreun fel comemorarea unor acte cu valoare istorică petrecute pe teritoriul țării noastre. Concluzia mea a fost că acțiunile de protest împotriva statului român, în care s-au transformat de cele mai multe ori mitingurile de comemorare de la 10 martie nu au nici o justificare istorică. Ce legătură ar putea avea atunci românii și autoritățile statului român cu această comemorare? Manifestările publice care au loc anual prin centrul municipiului Tg.-Mureș și care se pare că mai mereu trebuie să îmbrace haina unui marș pentru autonomie, nu fac decât să creeze tulburări, tensiuni și să întineze memoria celor care și-au dat viața pentru dreptate. Dacă Consiliul Național Secuiesc anunță că aceste marșuri sunt destinate comemorării secuilor martiri, oare cum explică actele de violență de care au dat dovadă de cele mai multe ori participanții la manifestații?
Îmi aduc aminte povestea unui jandarm român căruia, în urmă cu doi ani, la 10 martie i-a fost înfipt în gât parul rupt dintr-un steag secuiesc, în timp ce jandarmii noștri aveau ordin să nu provoace tulburări și nici măcar nu aveau în dotare echipament de protecție. Manifestanții de atunci nu au pregetat să îi lovească crunt, să îi scuipe și să îi înjure. Anul acesta, datorită forțelor de ordine și acțiunilor cu caracter preventiv, mitingul a rămas în limitele violențelor verbale. Strigătele „otomanio", sau cel puțin așa se auzeau ca pronunție, solicitând autonomia, nu au făcut decât să aducă zâmbete pe buzele jandarmilor care, într-un final, s-au putut relaxa și au putut glumi pe această temă: „Se pare că secuii îi așteaptă pe otomani!"
Noi, cetățenii de rând, interesați doar în a ne crește copiii în liniște și pace, răsfoim paginile istoriei în căutarea adevărurilor curate care sunt cheia unei conviețuiri lipsite de tensiune și nu găsim motive să fim priviți cu ură și să fim amenințați, atâta timp cât continuăm să împărțim totul, până și familiile cu minoritățile.
