Culturi agricole neglijate și banii din împrumut

Distribuie pe:

Pe vremuri, în județul Mureș funcționau două topitorii de in, la Ghindari și Albești, și o topitorie de cânepă la Luduș. Pe lângă faptul că fuiorul de in și cânepă avea o desfacere sigură în industria textilă din țară și la export, pentru agricultorii mureșeni cultura de in și cânepă asigura venituri serioase, alături de sfecla de zahăr și tutun, plante tehnice cultivate cu succes de mureșeni. În lumea satelor, cultura cânepei avea un loc de cinste, fiecare familie cultiva câteva arii cu această plantă puțin pretențioasă la condițiile de mediu, cu o tehnologie de cultură ieftină și simplă. Când se recolta prin luna august, se lăsa în snop câteva zile la soare, apoi se așeza într-un ochi de apă, la topit, timp de trei săptămâni. Se scotea din apă, se întindea la uscat, apoi se melița, se scoteau caierele de fuior, iar iarna, femeile torceau și puneau războiul de țesut pânză, urzeală cu fire de bumbac Se obținea o pânză albă, folosită la confecționarea cămășilor, izmenelor, cearceafurilor, după ce erau albite cu leșie din cenușă. Puzderiile erau folosite la aprins focul. Practic, în gospodăria țărănească se confecționa lenjerie de corp sănătoasă, curată, fără o cheltuială financiară. La in, pânza era mai fină, și se obținea cu precădere în filaturi, țesăturile din in fiind foarte apreciate la export. Ce s-a ales de aceste culturi, în democrație, după „revoluția" furată? Praf și pulbere. Lichidarea fostelor CAP a contribuit la fărâmițarea terenului agricol, treptat, în câțiva ani aceste culturi au dispărut din județul Mureș. Proprietarii de terenuri au renunțat la plantele tehnice, doar sfecla de zahăr-cultura de aur a mureșenilor și tutunul, două specii de plante cultivabile capabile să asigure un profit sigur an de an, se mai cultivă pe suprafețe mici. Hainele din import second-hand, ieftine, aduse prin ajutoare, milă și pomană de la capitaliști, au distrus tradiția românească, valoroasă și sănătoasă. Fără materie primă, topitoriile de in și cânepă în câțiva ani și-au dat obștescul sfârșit. Într-o situație similară au ajuns și filaturile de la Gheorgheni, Buhuși, Seini etc, iar la ora actuală România a ajuns în situația umilitoare de a importa până și câlți de cânepă, din Ungaria. Mai amintim și faptul că aceste culturi tehnice asigurau sămânța pentru uleiul de in folosit în fabricarea vopselelor, la motoare și în industria farmaceutică, turtele fiind folosite în hrana animalelor. La fel, semințele de cânepă, bogate în ulei prețios utilizat la fabricarea de lacuri și vopsele, ulei alimentar și în industria farmaceutică. La Ghindari, țin minte că până prin 93-94, un director tânăr, ing. Vass, dacă îmi aduc bine aminte numele, reușise să doteze topitoria cu o instalație modernă pentru obținerea uleiului din semințe de in, căutat la export, dar și la intern. Visul acelui director de a relansa cultura inului în zonele cu un micro climat mai răcoros, din județ, s-a spulberat, imediat după lichidarea fostelor CAP.

Am amintit despre aceste culturi, spre știința guvernanților României care se plâng că nu sunt bani la buget pentru majorări de salarii și pensii, că țara este îndatorată la bănci străine, că în România este sărăcie, iar românii trăiesc din datorii, când noi, din prostie și rea- voință ne-am risipit toate resursele naturale. Inul și cânepa este una din sutele de oportunități de a face bani prin export cu produse agricole. Anul trecut, în județul Mureș s-a cultivat doar 1 ha cu in pentru sămânță, de fermierul Mikloș Iuliu, din Bălăușeri, iar cânepă, doar pe loturi experimentale la CIS Luduș.

Nu știu din ce considerente cultura cânepei este permisă numai cu autorizație specială și sub controlul autorităților de mediu…!

Lasă un comentariu