De la sesizarea de plagiat, titlul de doctor poate fi retras în maximum 60 de zile!

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 182, din 10 martie 2016, au fost publicate ordonața de urgență și hotărârea Guvernului privind retragerea titlurilor de doctor, în cazul unor sesizări de plagiat.

Pachetul legislativ stabilește că de la sesizarea unui prezumtiv plagiat și până la retragerea titlului în cazul constatării acestuia vor trece maximum 60 de zile.

„Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza în scris Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze, indiferent de data susținerii acesteia și indiferent de data acordării titlului de doctor.

În termen de 45 de zile, CNATDCU trebuie să se pronunțe cu privire la această sesizare, iar decizia poate fi contestată în termen de 10 zile, Consiliul având alte 10 zile pentru analiza acesteia. Deciziile CNATDCU vor deveni obligatorii pentru ministru, care va trebui să emită ordinul de retragere a titlului și eventualele sancțiuni pentru școlile doctorale.

Având în vedere responsabilitatea școlii doctorale în acordarea titlului de doctor, în perioada de analiză a sesizării, CNATDCU va cere și o decizie a instituției organizatoare de studii universitare de doctorat, cu privire la obiectul acesteia. Astfel, procedura privind retragerea titlurilor de doctor se va întinde pe durata a maximum două luni și cinci zile.

În cazul în care CNATDCU constată nereguli, va propune ministrului aplicarea următoarelor sancțiuni, în funcție de gravitatea situației: retragerea calității de conducător de doctorat, retragerea titlului de doctor și retragerea acreditării școlii doctorale. În acest context, Guvernul a adoptat încă o reglementare, printr-o ordonanță de urgență, stabilind că diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziției de retragere a titlului", se precizează în actele normative menționate.

 

Lasă un comentariu