Fumătorii indisciplinați pot fi amendați și de jandarmi și angajați ai ISU!

Distribuie pe:

De joi, 17 martie 2016, fumătorii care vor fi surprinși că își „practică" viciul în spațiile publice închise (inclusiv în baruri, discoteci și restaurante), precum și în spațiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii (chiar și cele în aer liber), în unitățile sanitare, de învățământ și în cele destinate protecției și asistenței copilului, precum și în mijloacele de transport în comun riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, conform Legii nr. 15/2016.

Dacă până acum (potrivit Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun) amenzile puteau fi aplicate de către persoanele împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, precum și de reprezentanții Poliției Locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin Ordinul nr. 47/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 183, din 11 martie a.c., de constatarea contravențiilor și de aplicarea amenzilor, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al companiilor, se va ocupa și personalul competent din cadrul Jandermeriei sau al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Prin urmare, fumătorii indisciplinați pot fi amendați de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române; ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române; personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.

Referitor la persoanele juridice, acestea riscă amenzi graduale, cuprinse 5.000 și 15.000, și chiar suspendarea activității, pentru: permiterea fumatului în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun, în locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, cele de învățământ și cele destinate protecției și asistenței copilului; vânzarea la bucată a țigaretelor, țigărilor de foi și cigarillos; comercializarea pachetelor de țigarete care conțin mai puțin de 20 de bucăți; comercializarea produselor din tutun prin automate; vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani; comercializarea produselor din tutun în unitățile sanitare și cele de învățământ și folosirea unei embleme sau a denumirii unei mărci de tutun pentru promovarea ori comercializarea altor produse.

Lasă un comentariu