Sacra ardere de sine... In memoriam Nicolae Dan Cetină

Distribuie pe:

Mă pregăteam să-i prezint avocatului și scriitorului Nicolae Dan Cetină următoarea carte, dintr-o prestigioasă serie pe care ne-a pus-o în mâini, spre lectură, și în gând, spre insistente reflecții; dovedindu-și, cu osârdie și bucurie, sacra ardere de sine. Numai că această viitoare carte și-a schimbat brusc „scânteia de avânt", prefăcându-se în flăcără de lumânare și în litera dureroasă a unui necrolog. Tocmai când se înrămurează timpul. Și atunci, în locul conspectului meu de lectură, repet, parafrazând: De ce să mori, de ce să mori când vine Primăvara?

Era în amiaza vieții. Pentru el - timpul superlativului absolut, al preciziei și strălucirii gândului, al insistenței pentru ca ideea și cuvântul, slova și pagina să sensibilizeze și să edifice. Prin cărțile rare pe care le-a tradus, a avut credința că deschide căi de înțelegere, de echilibru, de luciditate și poate de precauție, decantând, cum ar spune poetul, huma sub clopote de aur. Și truda aceasta, având tăria jurământului, limpezea încleștări, tragedii și destine ale unui veac convulsiv, aprig atins de „cornul suferinței", precum a fost cel al conflagrațiilor. Nicolae Dan Cetină ne-a dus spre piscuri ale literaturii războiului, spre Ziua cea mai lungă, Ultima bătălie, Un pod prea îndepărtat de Cornelius Ryan, Camarazi de război de Stephen E. Ambrose, Oamenii monumentelor de Robert M. Edsel, Alianța diavolilor de Roger Moorhouse, Nach Paris! de Louis Dumur, versiuni în limba română apărute la propria-i editură, Sebastian Publishing House, apreciate până la nivelul Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române. Și nici una dintre aceste hlamide ale spiritului înalt nu era Ultima bătălie, ci continuarea, increscendo, a întâlnirii cu mari opere și mari autori, mai ales când putea exclama Am dreptul exclusiv de copyright...! Iar exclamația de felul acesta era atât de departe de vanitate. Dreptul de copyright era aspirația și perfecțiunea lui, neodihna, răbdarea și temeinicia, de fapt, ritualul lui intelectual.

Nici Marea Trecere nu este pentru Nicolae Dan Cetină Ultima bătălie. Cu cei pe care i-a povestit pe pământ va sta la cina eternă, iar în statornicia cărților traduse de el ochii se vor mira, deslușind, insistând și judecând, trezind, de fapt, spiritul; iar atunci când spiritul e treaz nu mai este noapte, ci doar zi în care zorii, amiaza și amurgul ating savoarea nepieritoarelor vise. Așadar, nu moarte, ci o altă zi;o altă zi a sacrei arderi de sine. Așa a fost, așa e totdeauna / Aștept cu floarea mea de foc în mâini...

Lasă un comentariu