Marii psihologi au știut dintotdeauna că «emoțiile au o influență determinantă asupra procesului de memorare a informațiilor». Atunci când unii dintre noi nu au auzit încă, sau ignoră în mod premeditat această particularitate a procesului de memorare pe termen lung a informațiilor, nu avem decât să ne așteptăm la reacții de genul «Copy - Paste», în situația în care, de exemplu, li se solicită o opinie personală cu privire la valoarea poeziei lui Marin Sorescu. Am ales ca exemplu, «Absolut din întâmplare», cum ar fi spus poetul George Topârceanu, numele unuia dintre cei mai mari poeți ai românilor - Marin Sorescu. Frumoasele și profundele emoții, ce pot fi provocate de poeziile soresciene, au eterna calitate de a deveni molipsitoare, cu condiția ca ele, emoțiile, să existe cu adevărat și să nu fie doar un simulacru de emoție și de cultură. Noi credem că Tezaurul sorescian de umor și înțelepciune merită mai multă atenție din partea adevăraților oameni de cultură!
Dacă însă, din comoditate și indiferență, vom alege «Drumul scurt al minimei rezistențe» și vom culege informații reci și impersonale, doar de pe internet, «Fără să ne adăpăm și la izvoare», consecințele, jalnice și penibile, nu se vor lăsa așteptate: vom induce și altora răceala și indiferența noastră, față de valori culturale menite să ne emoționeze și să ne facă mai buni și mai înțelepți. Ce ar mai putea să reprezinte marea poezie: a lui Eminescu, Blaga, Arghezi, Stănescu, sau Sorescu…, pentru cineva care nu simte nicio emoție atunci când vorbește sau scrie despre marea poezie, despre poezia care ne poate schimba viața și ne-o poate face mai frumoasă?!
Pare să fie uneori mult mai simplu să ignorăm realul și să scoatem în față un comportament care ne menajează resursele intectuale și de sensibilitate, și chiar imaginea de sine în ansamblu, decât să intrăm într-o librărie și să citim o carte, păstrând apoi în suflet cele citite. Eroarea de a ajunge să ne comportăm în mod consecvent, cu răceală și indiferență, va avea o singură consecință: nu vom face decât să confirmăm ipoteza că «De prea multe ori, posteritatea și chiar contemporaneitatea, ajunge să-și uite valorile». Festivismul găunos, al celor pe care îi lasă indiferenți marea poezie, al celor care «bifează» astfel încă o apariție publică, nu poate decât să ne întristeze!
Prin «Metoda logică a reducerii la absurd», dacă am presupune că Mihai Eminescu ar reveni printre noi, marele poet nu ar fi decât nedumerit și contrariat, că Lista Noastră de Mari Poezii, este atât de scurtă și provoacă atât de puține emoții și bucurii! Din fericire, dezbaterea despre emoțiile pe care le poate provoca Marea Poezie rămâne deschisă, așa cum susținea și George Topârceanu: «Lung prilej de vorbe și de ipoteze», trebuie să fie și Destinul Marii Poezii.
Închei cu ipoteza lui Marin Sorescu, din anul 1968: «Nu cred că scriitorul trebuie să dispară din conștiința poporului său. Această existență mi-o urez și v-o urez și vouă.»
