Efemeride internautice - raiul infractorilor

Distribuie pe:

Motto: Fiecare moare singur. Dacă nu are Dumnezeu!

Nu demult, o femeie arătoasă, văduvă cu oarecare stare, aflată pe muchia vulnerabilă a demonizaților ghiocei de la tâmple, se adresa televiziunilor pentru a-și recupera... speranța în umanitate, cred, fiindcă agoniseala materială a unei bune părți de viață și prezumtivul „suflet-pereche", virtual întâlnit... pe Facebook (ca mai toți „vânătorii" în trend: mai mult sau mai puțin june, cu zâmbet fermecător, reieșind din fotografii personale sau împrumutate de la camarazi cu care natura a fost mai generoasă, luptător în Afganistan ori în altă zonă sensibilă de pe glob, obligatoriu cu grad de general și, tot obligatoriu, văduv sau divorțat, ori parte distrusă de răutatea și incapacitatea de înțelegere a „jumătății" feminine de la domiciliul conjugal), se evaporaseră. Lungă paranteză!

Așadar, doamna noastră, pentru care, personal, nu pot avea decât sinceră compasiune (fiindcă doar Dumnezeu are dreptul de a ne judeca pentru alegerile noastre), crezuse, cu toată forța sufletului ei rănit de pierderea soțului, că Divinitatea îi scosese în cale, întru compensarea apoteotică a finalului feminității ei fremisante, un mai june companion atletic, de altă religie, culoare și filosofie, cu acută nevoie de bani pe frontul devorator al drogurilor din zona de conflict! Și i-a tot trimis femeia, în repetate rânduri, doar-doar iubirea pătimașă de pe FB va culmina într-o fastuoasă, reală, ceremonie nupțială, cu tot dichisul ambelor religii și popoare aparținătoare. Asta, evident, numai după ce alesul inimii, „eroic" rănit în bătălii, s-ar fi refăcut prin spitalele militare malaeziene ori saudite (dar ce mai contează geografia!), unde o ducea din ce în ce mai rău, galopând într-un fericit final spre a-și pune pirostriile în spațiul carpato-danubiano-pontic. Vreo 4.000 de euro, zicea ea, transferați la o bancă din... Cipru (ah, geografia asta!), doar de la început, și doar de vreo câteva ori, bani care, totuși, în România oamenilor de rând, contează! Dar ... iubirea e o treabă foarte mare!

Recunosc, pentru a cita un clasic în viață, tradus de „Bing" (traducătorul automat al Facebook-ului), eu „nu sunt o persoană bună". Câteodată, mă joc. Mă joc, da, pentru a vedea până unde se poate întinde ticăloșia unora. Am avut și eu câteva dialoguri... pseudo-literare de genul acesta. Dar la alt nivel. Mult mai interesant.

Revin la subiect, așadar. Femeia, frumoasă, la vârsta.... să-i zicem critică, victimă sigură, îndrăgostită până peste urechi, căci inima n-are riduri, nici reumatism, nici celulită (!), avea să constate că „sufletul-pereche" nu este decât un escroc sentimental, o javră (nu singura - fenomenul este endemic, atenție!!!!) și că are mai multe „mirese" în vizor, alegându-și victimele de pe internet.

Dorind să-l viziteze în Afganistan, în fața unui pericol real, acesta îi dăduse o falsă adresă a unui spital din Arabia Saudită și adresa de mail a unui aeroport militar din... California! Te crucești! Tupeul unora nu are margini, și ne mai consideră și cretini, pe noi, „amărâții/ amărâtele" („hoții", „curvele", „criminalii") din Europa. Adică, de-o teapă cu ei! E adevărat, unii/ unele le dau motive. Dar.. jegu-i jeg!

Ce v-am povestit aici este, poate, cel mai... inofensiv exemplu demonstrând că, uneori, internetul poate deveni raiul infractorilor. Este doar o fantezie de scriitor. Orice asemănare cu realitatea ar fi surprinzătoare!

Tot fantezie scriitoricească poate fi considerată afirmația că unii internauți au interese mult mai periculoase decât cele aparent materiale.

Fiindcă, vă asigur, există și asemenea interese, mult mai periculoase! Voi aborda și acest subiect, vă promit, eu nu mă tem de amenințări străvezii! Dar nu acum! Încerc să mă scutur de mizerie și să mă adun în Postul acesta splendid, al re-inventării Ființei noastre cosmice, dumnezeiești.

Pe de altă parte, mărturisesc, m-am jucat și eu cu câteva „suflete" masculine „pierdute" pe Facebook, producând - îmi place să cred!- best-sellere pentru unii băieți „cu ochi albaștri" (chiar ador ochii albaștri!), pentru care scrisul meu constituie, sistematic, „rugăciunea de seară". Sau de dimineață. Așa se face că și eu, ca oricare scriitor (slab, mediocru, bun sau genial), am găsit subiecte pentru cartea la care tot trudesc de câțiva ani...! Și personaje... interesante. Unele chiar superbe! Dar și unele oribile. De unele personaje chiar m-am îndrăgostit, și le voi înfrumuseța. Promit! Însă nu am acum dispoziția necesară, și nici energia de a-mi întoarce privirea către urâciune, ci doar spre magnoliile înflorite în Târgu-Mureșul din care nu voi pleca, spre disperarea unora, decât cu „trecătorul meu trup" întins pe năsălie!

Vine, vine, primăvara, doamnelor, domnișoarelor, domnilor, românii mei! Nu vă mai lăsați mințile și sufletele furate, mințite și batjocorite de jigodii care profită de vulnerabilitatea noastră, acum, când suntem încă îngenunchiați, când nu ne lasă să ne regăsim, fiindcă ne țin săraci, furați și necăjiți, și avem impresia, cei mai mulți, că se scufundă pământul cu noi! Nu-i nimic! „Dumnezeu ajută și barza chioară" - spunea măicuța mea. Odihnească-se în pace!

Suntem un neam splendid, Întâiul Creștinat!

Suntem Români!

Suntem în Marele Post al Creștinătății!

Să fim curați!

Sus fruntea! N-o plecăm decât în fața Înaltului!

Lasă un comentariu