Participări reghinene la sfințirea Catedralei mitropolitane din Sibiu

După o muncă intensă care a durat mai puțin de patru ani, Consistoriul arhidiecezan a stabilit sfințirea Catedralei mitropolitane din Sibiu în ziua de 30 aprilie st. v. (13 mai st. n.) 1906, la Duminica Samarinencei (se împlinesc așadar anul acesta 110 ani de la acest eveniment răsunător pentru spiritualitatea transilvăneană). S-a instituit din timp o „comisiune consistorială pentru aranjarea festivităților", formată din arhimandritul dr. Ilarion Pușcariu, vicarul Arhidiecezei, protopopii Nicolae Ivan, Matei Voileanu și ieromonahul dr. E. Miron Cristea, asesori, precum și Ioan de Preda, dr. Liviu de Lemeny, Pantaleon Lucuța, dr. George Proca (secretar consistorial) și Lazăr Triteanu (referent școlar la Consistoriu, viitorul episcop Lucian al Romanului). Serbările au început în ajunul sfințirii, sâmbătă, 12 mai 1906 st. n., ora 16,00 când s-a întrunit Sinodul arhidiecezan în sesiune extraordinară, în sala de festivități a „Casei naționale" a Asociațiunii (inaugurată în 1905). Ședința a fost deschisă de mitropolitul Ioan Mețianu, care a subliniat importanța evenimentului în istoria Bisericii și a neamului românesc din Ardeal.

Protopopul Reghinului Galaction Șagău a prezentat apoi un „proiect de rezoluțiune", care - cu neînsemnate modificări - a fost acceptat ca act oficial, în 9 puncte. Se exprima recunoștință principalilor binefăcători: împăratul-rege Francisc Iosif I pentru cei 2.000 de galbeni și Guvernului pentru suma de 15.000 coroane și - în mod deosebit - familiei Mocsonyi pentru donația de 60.000 coroane. De asemenea, se exprima recunoștința față de mitropoliții Ardealului Andrei Șaguna, „inițiatorul fondului de zidire", Miron Romanul „ca bun chivernisitor al aceluia" și mai ales lui Ioan Mețianu, „pentru bunăvoința și rezoluțiunea (devotamentul, n.n.) cu care a stăruit pentru facerea bisericii catedrale… cea mai frumoasă coroană cu care și-a împodobit creștetul la bătrânețile adânci cu care l-a înfrumusețat Dumnezeu". În continuare, actul exprima recunoștință Consistoriului arhidiecezan din anii 1898-1906, îndeosebi vicarului arhiepiscopesc dr. Ilarion Pușcariu, referenților (asesori, consilieri, n.n.) Nicolae Ivan și dr. E. Miron Cristea și membrilor din comisiunea de clădire, Partenie Cosma și Pantaleon Lucuța, „care în special au stat cu sfatul lor și cu munca lor spirituală într-ajutor capului Bisericii, ca să asigure reușita întreprinderii în modul cel mai strălucit". Se aduceau apoi cuvinte de apreciere „preoțimii întregi și protopopilor cari, în virtutea pozițiunii lor oficiale, au contribuit în măsură mare, ca să facă posibilă zidirea, care, fără al lor puternic concurs ar fi trebuit să sufere amânare". Actul festiv se încheia prin aceste cuvinte emoționante: „Cu ziua de mâine predă biserica catedrală cu hramul „Sfintei Treimi" drept locaș sfințit și o închină sfintei ei destinațiuni, ca izvor nesecat pentru cultura fiilor Bisericii noastre și pentru întărirea în credința strămoșească. Ea ne-a salvat limba și datinile în trecut; și în viitor ea să ne asigure păs-trarea acestor comori, ca și condiții de viață și de existență"(pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Catedrala Mitropolitană din Sibiu 1906-2006, Editura Andreiana, Sibiu, 2006, p. 50-51).

Sfințirea a avut loc în ziua de duminică, 30 aprilie/13 mai 1906. Au slujit mitropolitul Ioan Mețianu, împreună cu episcopul Ioan Papp de la Arad, înconjurați de un impunător sobor de arhimandriți, protopopi și diaconi, între aceștia regăsindu-se și protopopul Galaction Șagău al Reghinului.

Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost zidită din dorința mitropoliților Ardealului de a avea în orașul lor de reședință o biserică monumentală, reprezentativă, care să nu fie cu nimic mai prejos decât bisericile celorlalte confesiuni din Sibiu. Dacă Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna a fost „inițiatorul" unei catedrale, iar mitropolitul Miron Romanul a fost acela care a sporit „fondul de zidire", mitropolitul Ioan Mețianu a fost acela care, într-un răstimp de numai trei ani și jumătate, le-a transpus gândul în faptă. Dacă în cazul unor biserici și mănăstiri din Țara Românească și din Moldova se poate vorbi de un singur „ctitor" al lor, de regulă unul din domnitorii țării, despre Catedrala mitropolitană din Sibiu s-ar putea spune că este o „ctitorie" a obștei tuturor preoților și credincioșilor ortodocși de pe întreg spațiul sfântului nostru Ardeal românesc. Este un simbol al demnității românilor ardeleni, dar și un simbol al unității lor spirituale și culturale, o biruință a românilor ortodocși.

Lasă un comentariu