Acest celebru poet roman, cunoscut de noi, românii, cu denumirea de Ovidiu, s-a născut la 20 martie 43 î.H. în orașul Sulmo (astăzi Sulimano) din Italia, în apropiere de Roma. Născut dintr-o familie de nobili, a fost destinat încă de tânăr funcțiilor publice, studiind disciplina retorică din acele vremuri.
Ovidiu pleacă de tânăr la Atena unde se dedică totuși carierei artistice. De aici, împreună cu un mare poet prieten, Aemilius Macer, face călătorii prin Sicilia și Asia Mică, îmbrățișând plăcerea poeziei.
Întors la Roma, intră în marele cerc literar condus de un celebru scriitor, Messalla Corvinus. După apariția unor opere poetice scrise de Ovidiu, opere plăcute înaltei societăți romane și inclusiv împăratului Octavian Augustus, el devine cel mai cunoscut și apreciat poet din Roma.
Soarta este foarte crudă cu unele celebrități, la fel și cu Publius Ovidiu. În anul 8 d.Hr., în timp ce se afla pe insula Elba, în mod neașteptat și fără motive întemeiate, împăratul Augustus hotărăște să îl exileze în Pontul Euxin (cunoscut azi sub denumirea de Tomis), pe țărmul îndepărtat al Mării Negre.
Motivele de exil sunt până și astăzi învăluite în mister. Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus. Acest celebru poet ar fi decedat în 18 d.Hr. la Tomis, deci în exil. Simțind că va deceda, și-a făcut un epitaf în formă de poezie, tradus de marele cărturar Theodor Naum în limba română, care sună cam așa:
„Sub astă piatră zace poetul și cântărețul
Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent
O, tu ce treci pe-aice și dac-ai iubit vreodată
Te roagă pentru mine să-mi fie somnul lin."
Ovidiu P.N. rămâne totuși poetul iubirii. El a dat lecții contemporanilor cum să aleagă și să cucerească o femeie, cum să păstreze iubirea și cum să se poarte femeia cu iubitul. Ovidiu a scris foarte multe cărți celebre cât a stat la Roma, dar spațiul nu îmi permite să le enumăr. Am vă amintesc de 2 mari volume de poeme: Phaenomena, poeme care desenau apariții cerești, din care s-au păstrat câteva fragmente și Metamorfozele, compuse din 15 cărți cu 250 de legende, care descriu felul cum s-au desfășurau evenimentele de la formarea universului până la apoteoza lui Cezar.
În cei 10 ani de exil la Tomis s-a împrietenit cu geto-dacii și a scris câteva cărți deosebite, precum: Tristețe în 5 cărți, Scrisori de la Pontul Euxinus, Marea Neagră sau Ponticele, traduse de Theodor Naum în 1972, Arta iubirii tradusă de Valeria Petrescu în 1977. Datorită acestor merite, în anul 1887 a fost ridicată o statuie la Constanța în cinstea lui Ovidiu.
Stimați cititori, trebuie să vă mărturisesc că în anul 1965, fiind cursant la Școala de Librari din București, am avut ocazia să lecturez cărțile lui Ovidiu traduse în limba română. M-au fascinat nespus de mult și m-au inspirat să scriu un mic poem pe care îl păstrez și azi, fiind și apreciat de profesorii mei de la București. Poemul este acesta:
Exilul lui Publius Ovidius Naso în Pontul Euxin
Tu, rege-al poeziei, tu, titan roman
Tu, lumină a Romei, destin al multor vieți
Tu, iubitor de stele, de lună și de senine nopți
Plecat-ai pentru totdeauna spre Ponticul surghiun.
Amară ți-a fost noaptea de toamnă întunecată
Când datu-ți-a fost ție o soartă blestemată
Ascultând edictul cumplitului Cezar
Pe veci tu părăsit-ai al Romei prag.
Ca la căderea Troiei în casa ta era
Nici luna peste Roma nu mai strălucea
Mai tristă era lumea Romei (atuncea) azi
Ca Troia când îl pierduse pe Hector cel viteaz.
Urcat-ai fost pe o navă și împins spre larg
Soția ta spre ceruri plângea cu lacrimi mari
Sărutându-ți fruntea căzu pe-al casei prag
Cerând ajutorul zeilor romani.
Plângeai și tu, Ovidiu, cu lacrimi te uitai
Cum rămâne în urmă, distrugându-se al tău ideal
Rămas-ai fără prieteni și fără zei romani
Trădat fără de vină de escroci pe care i-ai ajutat.
