Legitimă, constituțională, necesară, și totuși...

Distribuie pe:

Este vorba, desigur, de Legea antifumat, care se aplică, în sfârșit, de azi, și în România, situându-ne, și în acest demers, ultimii din Europa. În sinea ei, legea nu e de azi, de ieri. Ea a fost elaborată încă din 2002 (și atunci cu întârziere față de alții), pentru că ea privește întreg mapamondul, la cererea expresă a Organizației Națiunilor Unite, în urma atenționărilor din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Norocul nostru este că mai există organizații internaționale, care ne trag de mânecă, până la a ne obliga, pentru că, dacă această măsură de interzicere a fumatului ar fi fost lăsată la voia noastră, a parlamentarilor și a organelor de ordine, ea nu s-ar fi putut implementa niciodată. Motivul este știut de toți: prostul obicei al Parlamentului de a elabora legi imperfecte, în doi peri, și slaba implicarea a administrației în urmărirea implementării lor. Două aspecte esențiale care-i fac pe români să disprețuiască orice principiu de reglementare a conduitei de viață, chiar dacă el este în interesul lor.

Conform documentarului, fumatul în America de Sud, unde a fost descoperită această „iarbă", s-a practicat de când lumea, iar în Europa dăinuie din 1519, imediat după descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1492), fiind adus de către navigatorii acestuia. Ofițerul Diego Rodriguez a oferit o mostră de tutun ambasadorului Franței la Lisabona, Jean Nicot (de aici și denumirea de nicotină). Acestuia, părându-i-se ceva deosebit, a introdus tutunul la Curtea regală din Paris, ca util în tratarea rănilor, astmului și cancerului, după care vedeți unde s-a ajuns. Destinul lui Diego Rodriguez n-a fost însă prea fericit pentru că, practicând acest obicei păgân a fost deferit inchiziției spaniole chiar de către propria soție, reclamat că „înghite foc și scoate fum pe nas". Aceasta l-a condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru legătura cu diavolul.

Intrată în uzul popular drept „iarbă a dracului", pe care însă unii prelați o adoră, tutunul și obiceiul de a fuma au avut totuși de suferit. Pe la 1600, cultivarea lui a fost interzisă în Turcia. În China cultivatorii plantei erau decapitați, iar in Rusia, la a doua abatere erau uciși.

Cu toate acestea, odată cu proliferarea răului din societatea românească, tutunul și-a găsit culoar propice de răspândire, fumatul fiind îmbrățișat de milioane și milioane de oameni, ca o îndeletnicire nobilă, semn de emancipare civică, de modernitate.

În realitate, tutunul, cu principala sa formă de utilizare - fumatul, a făcut mult rău societății omenești, căreia i-au căzut victime milioane și milioane de vieți.

Organizația Mondială a Sănătății apreciază că în secolul XX, care abia s-a încheiat, au murit, pe glob, din cauza fumatului, circa 100 de milioane de oameni, cifră echivalentă cu efectivul de populație a lumii în primul an al erei noastre, creștine. Concluzia la care a ajuns aceasta este că „fumatul constituie un comportament care încurajează boala și moartea". Tot potrivit datelor OMS, în actualul mileniu situația pare a fi și mai gravă. Se apreciază că la ora actuală fumatul omoară pe glob șase milioane de persoane anual, iar până în 2030 numărul victimelor va ajunge la opt milioane. În cârca fumatului sunt puse peste 15 boli grave, dintre care cele mai frecvente sunt: astmul bronșic, accidentele vasculare, infarctul miocardic, cancerul, impotența și infertilitatea. Un recent studiu american arată că 75-90 la sută din cancere au la bază fumatul, radiațiile solare, expunerea la substanțele chimice toxice.

Revenind la noi în țară, situația este și mai tragică. Conform statisticilor naționale, în România fumatul omoară anual 33.000 de persoane, 70 la sută din ei situându-se în grupa de vârstă între 35-69 de ani. De asemenea, sistemul nostru de sănătate a plătit în anul 2012 peste 1,2 miliarde de lei pentru tratarea bolilor cauzate strict de fumat și 4,3 miliarde de lei pentru tratarea bolilor asociate fumatului. Așadar, un tribut greu pentru un viciu, care nu credem că merită perpetuat. De acest aspect par să fie convinși cetățenii a cât mai multe națiuni, cu excepția românilor, unde, conform proastei tradiții, pașii spre progresul de orice fel, sunt foarte lenți, și orice lucru bun este greu de adoptat și implementat.

Insistăm pentru buna reușită a acestei legi nu întâmplător. Pentru că ea vizează nu numai sănătatea națiunii, ci și capacitatea noastră, a românilor de a ne transforma pe noi înșine, de a ne autoeduca într-o direcție benefică și pentru propria noastră prosperitate și devenire. Adică nu vedem de ce fumătorul român trebuie să fie mai îndărătnic, mai lipsit de voință, decât fumătorul ungur, german, francez sau american, în a renunța la acest viciu? De ce românul să țină cu dinții mai tare de prostul nărav, decât cetățenii celorlalte țări, unde problema interzicerii fumatului este de mult luată în seamă și chiar rezolvată? Pe de altă parte, nu vedem de ce autoritățile române, trebuie să fie mai conciliante în aplicarea unei legi, care știm că ea aduce un plus de bine, atât fumătorului în cauză, cât și familiei acestuia, societății în ansamblul. De ce trebuie să le caute atâta în coarne fumătorilor, plângându-le pe umăr, din moment ce răul pe care aceștia îl fac lor înșiși, semenilor, țării este de netăgăduit. La urma-urmei, capacitatea de a renunța la fumat, constituie nu numai un exercițiu de voință, ci și o atitudine de bun-simț. Tocmai acest bun-simț românesc, destul de puțin și de rar utilizat și scos la iveală, ar trebui mai bine valorificat, iar acum este chiar momentul. În competiția aceasta mondială a debarasării de fumat în care sunt angrenați fumătorii tuturor națiunilor să dăm și noi dovezi la lume, că românii nu sunt cei mai îndărătnici, că au capacitatea de a vedea mai departe, prin vreme, sensul benefic al acestei măsuri, care poate echivala cu o adevărată cotitură, în viața lumii contemporane. O revoluție la capătul căreia ne așteaptă o viață, dacă nu mai bună efectiv, cel puțin cu o speranță de viață mai ridicată, la nivel național, unde, de asemenea, stăm prost. Pentru că, renunțarea la fumat constituie, atât pentru fumătorii activi, cât și pasivi, o șansă în plus pentru un trai mai decent și un aer mai curat.

Așadar, îi sfătuim pe cei care deja și-au pus în mișcare neuronii pentru a găsi soluții de eludare a legii, de a restaura fumatul sub diverse subterfugii să se lase păgubași. Pentru că, un lucru e sigur, dacă nu vor mai pune țigara în gură, nu vor muri de această restricție. Din contră, vor câștiga ani buni în plus de viață. Pentru că, nu-i așa, tutunul ucide! În privința deținătorilor de localuri: de la baruri, la pensiuni și restaurante, cuvântul de ordine trebuie să fie cât de limpede și de ferm: Aici nu se fumează! Alminteri, o simplă breșă, poate să ducă totul de râpă. Răspunderea lor în acest demers de emancipare a societății românești este enormă, ca și cea a celor însărcinați cu controlul, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor. Să sperăm că, de această dată, factorii de ordine își vor găsi suficienți aliați în rândul cetățenilor, a societății civile, în general, pentru a putea menține de la bun început sub control situația. De altfel, sancțiunile pecuniare sunt atât de aspre încât, doar un grad înalt de inconștiență ar putea să ducă la încălcarea legii. De asemenea, cunoscând solidaritatea fumătorilor, sugerăm conducerilor de instituții însărcinate cu aplicarea legii să delege pentru acest exercițiu, doar nefumători. De ce? Credem că nu mai este cazul să explicăm.

Lasă un comentariu