- Mergeți la vot în 2016?
- Amu, și dumneata, doră, ce-om face? Om mere, sigur, și la vot, deși, din câte văd, și după aia o fi tăt cum o fost. Adică, rău și prost!
Chiar formulate altfel, răspunsuri de acest gen am primit și de la mulți (alți) viitori alegători, fie ei de la orașe, fie de la sate, oameni cu pregătire, profesii și preocupări diferite.
În realitate, speriați de faptul că, în ultimii ani, numărul votanților a scăzut dramatic, politicienii de la Putere au avansat, la un moment dat, până și ideea introducerii votului obligatoriu. Ca-n vremurile trecute, dar practicat azi, încă, în unele țări, chiar cu democrație avansată.
Un lucru este cert. De la primele alegeri libere, organizate în 1990, interesul și încrederea românilor în puterea de a schimba lucrurile prin vot s-au degerat constant. Institutul pentru Politici Publice relevă în acest sens că, dacă în 1990 participarea la vot a fost de 86%, în 1992 și 1996 a scăzut la 76%, în 2000 a ajuns la 65%, în 2004 - 58%, în 2007, la primele alegeri europarlamentare, prezența a fost de 29%, iar în 2008 puțin peste o treime dintre români mai mergeau la vot. În 2009, la europarlamentare au votat circa 27% din cetățenii cu drept la vot, iar la cele din 2014 (prezidențiale), în jur de 32%. La ultimele alegeri au fost înscrise pe liste 18,2 milioane de persoane, însă la urne s-au prezentat sub o treime: 5,9 milioane. Iar cei care au câștigat scrutinul s-au bucurat de sufragiile a 2,1 milioane - puțin peste o zecime din numărul alegătorilor.
Se poate vorbi, astfel, de legitimitate? Ce fel de democrație e asta? Una nefuncțională. Dacă prezența la urne va continua să scadă în același ritm, ne întrebăm ce se va întâmpla la alegerile din acest an, 2016? Dar și din anii viitori? Vor renunța românii (mai puțin, poate, cei de etnie maghiară!), la dreptul de vot în semn de protest față de clasa politică? În vorbe, nu! Este exclus, credem noi. În realitate, vom trăi și vom vedea….
Așa, după cum și ideea introducerii votului obligatoriu (aflată doar în faza discuțiilor) este una controversată. N-ar fi democratic - susțin unii - să obligi pe cineva să voteze ceea ce nu-i place. Or, aicea-i problema: dezamăgirea față de clasa politică. Din câte se știe, celor 12 milioane de români, care nu vin, de regulă, la vot, li se pune eticheta de „Nehotărâți", dar ei sunt, de fapt, deosebit de deciși să nu pună ștampila pe niciun candidat, deoarece sunt nemulțumiți de oferta electorală, de modul cum, în ultimii ani, și-au respectat promisiunile electorale, mințind populația! Ba mai mult, majoritatea crede că 6 milioane se duc la vot - număr ce coincide frapant cu cel al pensionarilor! - ar fi manipulați, cu mărirea pensiilor etc. Promisiune de care, ulterior, se alege praful!
Fapt este că aritmetica electorală arată că democrația e șchioapă în România. Iar cauza e lipsa de încredere. S-a mințit (se minte, încă!) prea mult, iar cei mai mulți dintre românii cu drept de vot apreciază că aceia care candidează nu sunt diferiți, și din acest motiv nu participă la schimb. Pentru ca ei să treacă pragul secțiilor de votare ar trebui chestionați în legătură cu profilul celui (celor) pe care ar dori să-l aleagă. Din păcate, însă, nimeni nu este interesat să le dea celor mai mulți dintre români - cei care nu merg la vot - ceea ce sunt ei interesați. Se întâmplă exact pe dos.
Pe de altă parte, pe zi ce trece, este mai complicat să identificăm și noi - cei care mergem, sigur, la vot – diferențele dintre candidați, după cum e greu să-i și încadrezi pe unii la categoria „candidați independenți", câtă vreme legătura lor cu anumite partide este ca un tatuaj pe suflet care nu poate dispărea odată cu aruncarea la coșul de gunoi a carnetului de partid. De aceea, la o dezbatere electorală, analistul politic Cristian Pârvulescu spunea că „Nu e suficient să votăm, ci trebuie să știm de ce, ce și cum votăm".
Din păcate, în România cererea nu se întâlnește cu oferta în niciun domeniu. La fel, ca în politică, funcționează lucrurile și în economie. Pe care politicienii au dat-o pe mâna baronilor locali, pentru a le câștiga alegerile. Dar cum baronii nu știu să facă decât agricultură, construcții și drumuri (vorba vine!), acestea sunt declarate „domenii strategice", în loc să fie implementat un mediu de afaceri care să atragă, cu ajutorul piețelor și concurenței, investiții și lucrători înalt calificați din afară pentru a îmbunătăți structura economiei românești și crearea de locuri de muncă. Dar, ca-n politică și în economie, așa-i și-n cultură, în învățământ. Și nu numai.
În concluzie, dacă, în cele din urmă, s-ar decide cineva să-i aducă pe cei considerați „Nehotărâți" la vot, profilul candidatului pe care l-ar dori ar fi constituit din trăsături precum: determinare, experiență, inteligență, echilibru, diplomație etc. Sexul persoanei n-ar avea nicio importanță. Deci, românii - majoritatea covârșitoare, cu drept de vot - nu sunt nehotărâți, ci dezamăgiți (scârbiți) de ofertă, de clasa politică. Oamenii au alte preferințe. Nu au încredere. Și din acest motiv refuză să participe la vot, la schimb. Cererea nu se întâlnește cu oferta!
