Un preot militar, în timpul războiului, primise sarcina de a cenzura scrisorile trimise acasă de soldați. În noaptea dinaintea atacului asupra liniilor inamice, sute de oameni au scris rudelor rămase acasă, cerându-le să se roage la Dumnezeu și să-i scape cu viață din încleștarea luptei.
După ce bătălia a trecut, aceștia au scris din nou despre experiența prin care au trecut. Preotul a trebuit să citească și să cenzureze ambele rânduri de scrisori. Scrisorile dinainte de bătălie sunau ceva de genul: „Dragă mamă, urmează să atacăm mâine dimineață, așa că m-am gândit la tine, la casă, și i-am jurat lui Dumnezeu că dacă ies întreg din bătălie am să fiu un om mai bun". După bătălie tonul scrisorilor s-a schimbat dramatic. Dacă până atunci tonul putea fi sintetizat în „O, Doamne, ajută-mă să trec de ziua de mâine!", după bătălie tonul era: „Ei bine, am scăpat, Doamne, așa că acum nu mai am nevoie de tine!".
Din volumul „Aștept să înflorească ruga mea", în curs de apariție la Editura „NICO"
