„Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu"

Distribuie pe:

Un rus de 30 de ani a anunţat că se oferă voluntar pentru primul transplant de cap uman din lume. Intervenţia presupune, pur şi simplu, tăierea capului şi transplantarea lui la corpul unei alte persoane. Anunţul vine după ce doctorul italian Sergio Canavero a publicat un articol pe această temă într-o revistă ştiinţifică, în care susţine că a elaborat o tehnică chirurgicală pentru această procedură. Deşi proiectul este privit de comunitatea medicală ca o nebunie, acum doctorul are şi un voluntar dispus să îşi taie capul în numele ştiinţei, în cadrul unei proceduri care ar putea dura 36 de ore şi care ar necesita o echipă de 150 de doctori specialişti şi asistente. Deoarece suferă de sindromul Werdnig-Hoffman, o boală care presupune degenerarea rapidă a muşchilor, şi în final paralizia totală şi mortală, rusul voluntar este dispus să rişte totul pentru o nouă şansă la viaţă. Specialiştii susţin însă că soarta sa după transplant ar putea fi mai grea ca moartea însăşi. Pe lângă faptul că trupul ar putea respinge capul lui Valery Spironov, ceea ce ar presupune o moarte rapidă şi dureroasă, există şi scenarii mai negre. Bărbatul ar putea supravieţui şi s-ar putea confrunta cu un nivel de nebunie nemaiîntâlnit până acum, în cazul în care creierul nu va face faţă infrastructurii nervoase şi chimice diferite a noului corp, susţine Arthur Caplan, director de etică medicală. O operaţie similară a fost realizată acum 45 de ani, pe o maimuţă care a trăit doar opt zile, deoarece corpul a respins noul cap. Maimuţa nu putea respira şi nu se putea mişca deoarece conexiunile coloanei vertebrale nu au putut fi refăcute corespunzător.

Lasă un comentariu