Paula Ungureanu a explicat forma excelentă a naţionalei: „Efectiv ne bucurăm de handbal"

Distribuie pe:

Naţionala de handbal a României a terminat neînvinsă turneul preolimpic, chiar dacă accesul la Jocurile Olimpice de la Rio a fost asigurat încă de sâmbătă, după victoria Muntenegrului cu Danemarca, scor 26-22. Paula Ungureanu, cel mai bun portar al naţionalei noastre, dar şi una dintre handbalistele reprezentative ale actualei generaţii, a vorbit despre această performanţă notabilă obţinută la Aarhus, în Danemarca. „Ne bucurăm enorm pentru această calificare şi suntem foarte, foarte fericite! Ne aşteptam, ne-am dorit această victorie, această calificare şi am avut aşteptări", a spus Ungureanu. Sportiva, care a fost transferată recent de CSM Bucureşti, a explicat care este atuul handbalistelor tricolore. „Contează foarte mult unitatea echipei, suntem foarte unite şi efectiv ne bucurăm de handbal. Nu au fost probleme că în acest ultim meci nu am jucat până la final, pentru că, repet, e bine să fie o şansă pentru toată lumea", a mai spus portăriţa. Paula Ungureanu s-a ferit să spună care va fi obiectivul stabilit pentru Rio. „Lăsaţi-ne să ne bucurăm de acest moment pe care ni l-am dorit enorm. Acum vreau să ne bucurăm doar pentru calificare", a concluzionat Ungureanu la Digi Sport.

Lasă un comentariu