Spune povestea că, mai demult, se omorau bătrânii, că ziceau că numai mănâncă degeaba. Până-ntr-o zi, când a venit un necaz mare în ţară, că a pierit tot rodul câmpului. Era gata-gata lumea să şi moară de foame, că nu le mai rămăsese nici sămânţă de semănat.
Acum, unui fecior i-a fost milă de tată-său să-l omoare şi l-a ascuns de n-a ştiut împăratul de el. Feciorul s-a dus la tată-său şi l-a întrebat ce poate face să scape oamenii din răutatea aceea. Bătrânul a cugetat şi i-a zis: să adune paiele de pe garduri şi de pe case, că atunci cu paie se acopereau casele, şi să le împrăştie pe câmp, că printre paie au rămas destule boabe de grâu ori de secară.
Aşa au şi făcut, că bătrânul a avut dreptate şi s-a făcut rod din nou. Văzând împăratul treaba aceasta, l-a chemat pe fecior să-i spună cine l-a învăţat să semene paiele? Feciorul n-a avut încotro şi i-a zis că tată-său.
Din clipa aceea, împăratul a poruncit să nu se mai omoare bătrânii, că-s buni la casa omului. De aici a rămas şi zicala că „dacă n-ai un bătrân pe lângă casă să-l cumperi"!
