Elena Harja se numără printre nu foarte mulţii creatori care pun în ecuaţie două arte: pictura şi literatura. Dar cele două formule de limbaj se întâlnesc pe teritoriul naraţiunii.
Pictura Elenei Harja, în dimensiune naivă, reface spaţiul tradiţional, cu elemente definitorii, cu dominanta naturii, ca spaţiu paradisiac. Autoarea concentrează în compoziţiile sale plastice o poveste care, aparent, eliberează inocenţa, o lasă se se desfăşoare ideatic şi imaginativ.
În paralel cu povestea din pictura naivă a Elenei Harja, autoarea recurge şi la limbajul literar, la cuvânt, pentru a... picta o poveste.
Poveştile, în esenţa lor, au un destinatar prioritar: copilul. Elena stă de vorbă cu copilul din ea, căruia îi relevă un alt timp, diferit în conţinuturile sale, dar care păstrează valenţe universal valabile: prietenia, inocenţa, sinceritatea, cinstea, frumuseţea morală... „Trebuie să ne păstrăm cinstea şi omenia." - spune autoarea în povestirea „Puterea adevărului", titlu şi el încărcat de semnificaţii.
Cartea este şi un elogiu adus familiei, tradiţiei, valorilor morale ale lumii de altă dată, la intersecţia cu valorile lumii noi, ale prezentului. Dar şi un elogiu adus naturii în teritoriile ei neatinse de agresiunile civilizaţiei.
Autoarea vrea să ne convingă de realitatea poveştilor şi povestirilor sale, deşi pe alocuri fantezia ia locul realului, trăirile evocate sunt adevărate incursiuni în adâncurile sinelui.
Autoarea se simte în largul ei şi în stilul jurnalistic, ca pretext mai degrabă, naraţiunea fiindu-i darul şi harul moştenite de la părinţi.
Fără a fi avut preocupări culturale, momente de răscruce în viaţă au făcut-o să descopere fascinaţia creaţiei, atât literare, cât şi plastice.
Elena Harja şi-a asumat acest drum cu responsabilitate şi cu frenezie şi îndârjire ţinteşte foarte departe.
Pentru că acest „foarte departe", care este adâncul fiinţei sale, îi aduce linişte, echilibru, confirmând încă o dată, pe lângă alte virtuţi, rolul terapeutic al creaţiei.
Elena Harja şi-a găsit publicul său, care e interesat şi de pictură şi de literatură, pe care autoarea le împacă nu numai între ele, ci şi cu cei care nu acceptă viaţa fără frumosul artistic în orizonturile ei.
