Naţionala de handbal feminin aşteptată cu mult entuziasm

Distribuie pe:

Delegaţia naţionalei de handbal feminin a României a sosit în ţară luni, după ce tricolorele au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice, în urma turneului disputat la Aarhus. Tricolorele au câştigat turneul de la Aaarhus (Danemarca), după două victorii şi un egal, revenind în familia olimpică după o pauză de opt ani. Pentru a marca evenimentul, Federaţia Română de Handbal a organizat sosirea la salonul oficial al Aeroportului Henri Coandă. Dintre artizanii calificării au lipsit antrenorul Tomas Ryde, rămas pe meleagurile nordice pentru a merge acasă, în Suedia, şi Eliza Buceschi, jucătoarea tricoloră alegând o altă rută pentru a merge la echipa de club, în Germania. Fetele au fost aşteptate de familii, prieteni şi oficiali de la cluburi. Între aceştia şi doi reprezentanţi ai CSM Bucureşti.

Neagu: „Danemarca, a doua casă pentru noi"

Obosite după un drum care a demarat la ora 3:00 de dimineaţa, odată cu plecarea de la Aarhus, handbalistele tricolore au găsit resurse pentru a discuta cu jurnaliştii. „Suntem extrem de mulţumite de ce am realizat în ultimul timp. Am muncit foarte mult, nu doar noi, jucătoarele, ci şi toţi membrii staff-ului tehnic. Ne dorim să fim sănătoase şi să facem o figură frumoasă la Jocurile Olimpice", a declarat Valentina Elisei Ardean.

Cristina Neagu: „Cred că este un moment mare pentru handbalul românesc. Ne-am calificat la Jocurile Olimpice într-un mod care pare mai uşor decât în alţi ani. Succesul ni se datorează nouă şi staff-ului tehnic. Iar după Campionatul Mondial am început să jucăm un handbal frumos, care arată altfel. Echipa noastră emană siguranţă pe teren, atitudine, avem o comunicare foarte bună cu antrenorii noştri. Şi ţinând cont de locul unde s-a desfăşurat acest turneu preolimpic, pot spune că Danemarca este a doua noastră casă. Este normal să ne gândim cu speranţă mai departe, spre Jocurile Olimpice".

„La Rio, un loc mai sus ca la Mondiale!"

Costică Buceschi (antrenor secund naţionala feminină): „Aşa cum au spus şi fetele, suntem foarte mulţumiţi de ceea ce am realizat şi de jocul pe care l-am etalat la acest turneu de calificare. Un lucru bun început în 2016, cu un meci câştigat la Cluj, contra campioanei mondiale, Norvegia, şi continuat cu această calificare la turneul olimpic de la Rio. O calificare obţinută după trei jocuri, în special primul a fost extrem de frumos, cu o victorie care nu a lăsat niciun dubiu asupra echipei care a fost mai bună pe teren."

„Eliza a jucat cu o gleznă imensă. Le mulţumesc pentru dăruire"

Alexandru Dedu (preşedinte FRH): „Este un rezultat mare pentru handbalul românesc şi pentru întreaga Românie. Suntem primul joc de echipă care merge la Rio şi aşteptăm ca şi naţionala de polo să ni se alăture. Vreau să mulţumesc întregului handbal românesc pentru această performanţă şi vreau să amintesc faptul că anul acesta Federaţia Română de handbal împlineşte 85 de ani de existenţă. Această calificare arată că avem trecut, prezent, dar şi viitor. Puţini ştiu că mai multe fete au avut enterocolită, dar au trecut peste dureri şi au jucat la cel mai înalt nivel. De asemenea, Eliza Buceschi a avut o gleznă imensă, dar cu toate acestea a intrat în teren şi a jucat. Marea performanţă se face cu durere şi vreau să le mulţumesc fetelor pentru dăruirea lor. Aş vrea să le mulţumesc tuturor. Avem un staff şi o echipă care şi-au făcut datoria. La final, transmit întregii echipe că a ridicat ştacheta foarte sus şi îi doresc ca reprezentarea la Jocurile Olimpice să fie cât mai frumoasă".

 

Lasă un comentariu