Un slujitor al Lui Dumnezeu spunea: „A venit bunăstarea? Mulțumește-I Lui Dumnezeu și bunăstarea îți va fi temeinică". O, cât este însă de fericit cel ce mulțumește lui Dumnezeu, în sărăcia și boala lui, la lipsa fiilor și a rudelor și la orice alt necaz! Și nu numai atât, dar și la moarte Îl slăvește pe Domnul, și rabdă orice necaz pentru dragostea Lui. Rugăciunea neîncetată și mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru toate, sunt direct legate de rânduiala noastră personală.
Spune povestea că, într-o zi regele se întorcea cu oștiri multe la scaunul Domniei sale. Văzu un bătrân, care sădea un smochin și astfel grăi regele:
- O, tu bătrâne! De ce te trudești într-atâta și sădești smochinul? Nu știi că pomul abia după patruzeci de veri va da roade? Iar tu, azi ești, însă mâine nu vei mai fi.
Răspunse bătrânul:
- O, bunule rege, eu m-am bucurat de fructele unui pom sădit de altul. Acum sădesc eu, ca cel ce va să vie după mine să-i culeagă roadele.
Regele porunci:
- Dați-i o mie de galbeni, pentru vorba-i înțeleaptă, căci e un om bun și folositor.
Când bătrânul luă banii, mulțumi lui Dumnezeu. Regele întrebă:
- De ce îi mulțumești lui Dumnezeu?
Și el răspunse:
- O, rege! Orice smochin dă roade la patruzeci de ani, iar smochinul meu a dat rod într-o singură zi.
Zise regele:
- Mai dați-i o mie de galbeni. Bătrânul mulțumi din nou. Regele întrebă încă odată:
De ce ai mulțumit iarăși?
Vorbi bătrânul:
- O, bunule rege! pomii altor oameni dau roade numai odată pe an, pe când al meu a dat astăzi, de două ori roade!
Regele îl îndrăgi foarte pe bătrân și, ducându-l cu sine îl numi învățător al copiilor săi.
