Poate că prea puțini își pun întrebarea: oare cât merită un ban?
Nu-și pun întrebarea fiindcă răspunsul firesc ar fi un adevăr axiomatic, conform căruia, un ban merită cât este valoarea sa: un ban. Dar un ban nu merită nici măcar un ban. De unde paradoxul acesta, de vreme ce, prețurile sunt astfel stabilite pentru a cuprinde și subdiviziunile monetare ale leului, respectiv, 50 de bani, 10 bani, 5 bani și un ban. Dar multe societăți comerciale refuză plata cu monede de câte un ban. Cu prilejul unui astfel de refuz, primit recent din partea unei lucrătoare comerciale, solicitând din partea ei unele explicații, eu neînțelegând că moneda de 1 ban fiind o monedă în circulație este totuși refuzată, mi s-a răspuns astfel: „Am o cutie plină de monede de câte un ban, dar nu le mai primesc și nici nu le depun. Societatea bancară cu care lucrez nu le primește. Monedele de câte un ban se primesc doar la Trezorerie. Asta înseamnă să fac un drum suplimentar, și tot suplimentar, să parcurg toate operațiunile ce privesc depuneri de monetar, separat pentru monedele de 1 ban. Nu am timp pentru așa ceva și, decât să mă complic, refuz această monedă la plată de la „cumpărători."
Este evident că moneda de 1 ban nu valorează nici un ban, în afară de hypermarketuri, care fac totuși încasări și plăți cu această monedă.
În situația dată, ne punem întrebarea, dacă a fost sau nu bine gândit sistemul monetar la vremea sa, introducând moneda de un ban. Doar ca să încurce socotelile celor care stau cam prost cu aritmetica? Sau cu organizarea circuitului monetar?
