Semnal civic - „Nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii"

Distribuie pe:

Trecem printr-o perioadă grea fiind obligați să suportăm presiuni nemaiîntâlnite, atât din partea adversarilor noștri politici cât și - culmea - chiar din partea aliaților! O situație similară am avut de înfruntat și în 2012. Atunci, ca și acum, UNPR a dovedit că este o formațiune politică de încredere, respectând cuvântul dat și rezolvând problemele cetățenești. UNPR a luat act de decizia procurorilor DNA de a-l reține pe Neculai Onțanu, pentru presupuse fapte care s-ar fi petrecut în urmă cu 10 ani. UNPR nu a comentat și nu comentează deciziile celor în drept să stabilească oportunitatea sau justificarea măsurii reținerii - într-un dosar ce vizează fapte petrecute acum 10 ani - la fel cum nu comentează, în general, deciziile Justiției, indiferent de numele celui în cauză. În egală măsură, Uniunea consideră că orice român se bucură, potrivit Constituției, de prezumția de nevinovăție. Prin urmare, până în momentul în care o instanță de judecată va decide altfel, Neculai Onțanu este nevinovat. Astăzi are loc Conferința Națională UNPR, moment în care partidul își va alege președintele și va intra în linie dreaptă pentru alegerile locale din acest an. Delegația UNPR Mureș merge la Conferința Națională cu un mandat clar: susținerea candidaturii domnului Valeriu Steriu, actualul șef al regiunii Centru și al campaniei electorale a UNPR, pentru înalta funcție de președinte al UNPR precum și continuarea politicii principiale progresiste având drept scop bunăstarea națională. Mă adresez membrilor și simpatizanților noștri cu îndemnul de a persevera pe calea pe care am pornit, în urmă cu ani buni, servind, în pofida greutăților, cu demnitate și onoare interesul național. Vorba proverbului „nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii".

Observațiile și sugestiile dumneavoastră le citesc și ascult la email: claudiupuiac@gmail.com, telefon: 0265 323882. Audiențe, în fiecare joi, între orele 18-20, la sediul UNPR Mureș, din Piața Trandafirilor nr. 42.

Lasă un comentariu