Din 1812 încoace, cu o mică excepție - unirea ei cu Țara-Mamă, la 27 martie 1918 -, „sora noastră cea mezină", Basarabia, lacrimă a neamului nostru, „furată, trădată mereu", a fost „trecută prin foc și prin sabie" de muscalul lacom și nemilos. Prea des, de atunci încoace, „a umplut omida cornii" Basarabiei, dată „de bunăvoie niciodată, cu sila și mai puțin", și a fost murmurată „Doina" Luceafărului poeziei românești. „A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominației rusești!" - exclama Mihai Eminescu într-una din scrierile politice ale celui mai mare gazetar român al tuturor timpurilor. „Basarabia întreagă - spunea poetul - ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru, cucerit cu plugul, apărat cu arma...". Și până la noi s-aude venind, din neguri de vreme, strigătul lui Toma Jalbă, participant la Congresul Ostășesc de la Chișinău, din 1917. Un strigăt de disperare. Strigătul deznădejdii că acei români de dincolo de Nistru ar fi putut să rămână sub cizma imperială, sub nemilosul cnut rusesc: „Fraților, nu ne lăsați, nu ne uitați! Iar dacă ne veți uita, noi vom săpa apa Nistrului și o vom îndrepta dincolo de pământul nostru, căci mai bine să-și schimbe râul mersul, decât să rămânem noi, moldovenii, despărțiți unii de alții!". Pe Toma Jalbă (cu strigătul lui) îl auzim, parcă de dincolo de timp, până și azi!
De la 1812 încoace, „Străine pofte ne-au răpit,/ Când via dulce, când ogorul". Frații noștri cosângeni, din acele vremuri învolburate, au albit, cu oasele lor, drumul și urcușul Golgotei, în acel cumplit „Pahod na Sibir", până în „Siberiile de gheață" din Vorkuta, Kolâma și Magadan, până dincolo de Cercul Polar.
A venit și 27 martie 1918. Bătea ceasul de aur al istoriei și pentru obidiții noștri frați de dincolo de Prut, de atâta amar de vreme așteptând descătușarea și unirea cu Patria-Mamă. Nădejdea lor și a românilor din țară începea să urce dealul. însă pentru puțin timp. Notele ultimative din iunie 1940 și Pactul Ribbentrop-Molotov, o cârdășie între Hitler și Stalin, au năruit visul luminos din martie 1918. Prin mijlocul suferințelor și al inimii noastre, mancurții au tras sârma ghimpată a suferinței. Și iar am murmurat cu frații de dincolo de zidul despărțitor: „Curge Prutul între noi și plânge!". Lacrima neamului era tot mai fierbinte. Motive suficiente să ne îndreptățească să fim gând la gând cu poetul Ion Valerian și să protestăm: „Aiasta n-o putem uita!"
Și a venit iarăși momentul în care - în 1991 - „S-a întors acasă Dumnezeu din Siberii de gheață". Și, iarăși, rusofonii de la Chișinău au dat brânci speranței, îndepărtând de frații noștri basarabeni Limba, Tricolorul, Imnul. Și, mai ales, speranța. Și, iarăși, în aceleași străfunduri, alături de „Limba noastră", a lui Alexei Mateevici, răzbătea poemul lui Volbură Poiană-Năsturaș: „Basarabie, pământ voievodal,/ Prin veacuri noi ți-am auzit chemarea,/ Când vifore păgâne, ca un val,/ îți prăpădeau podgoria și zarea.// Poarta mării tale, la Cetatea Albă,/ Neamuri au călcat-o, an de an,/ Ți-au pus la gât a lacrimilor salbă,/ în urmă - oțel de iatagan//...// Azi, pietrele, ce zac peste morminte,/ Mărturisesc, cu slova ce-a rămas,/ Că dragostea de țară-a fost fierbinte,/ Și brazda ei ne-a fost iconostas.// Pe Nistru luna plină se coboară,/ Călătorește vremea pe poteci,/ Trăind cine-a știut să moară/ Pentru pământul moștenit pe veci".
La o întâlnire de la Suceava, dinainte de anul 2000, cu foști oameni politici ai începuturilor de la Chișinău (Snegur, Lucinschi, Moșanu, Muravschi), cu poeții Leonida Lari și Ion Hadârcă, șeful clanului rusofon din Parlamentul Republicii Moldova, prezent acolo, declara, sus și tare, că am fi două țări, două popoare, cu două limbi și culturi diferite. Văzând-o pe Leonida Lari că ezită, din motive explicabile, i-am recitat eu versurile lămuritoare dintr-un poem arhicunoscut: „Bat clopote tare, de vuie-n Cuvânt,/ Neînduplecată-ntrebare:/ Sunt două popoare cu-același pământ?/ Un singur popor e cu-același mormânt/ La Putna lui Ștefan cel Mare !". Tocmai de aceea am considerat atunci potrivit să le alătur alte versuri, aparținând poetului bucovinean Vasile Tărâțeanu: „Răstignit pot fi eu, Doamne,/ Numai nu pe două hărți!".
Cei care mereu ne-au vrut „răstigniți pe două hărți", care mereu doreau „Hora Unirii" mutată în Piața Roșie, sub steaua rubinie a Kremlinului, nu și-au putut închipui măcar vreodată că va veni revolta tinerilor din 7-8 aprilie 2009, tineri care, practic, i-au măturat pe rusofoni, încredințându-i lăzii de gunoi a istoriei! Tinerii aceia au dovedit că sângele apă nu se face! Că pe noi, basarabeni și români ardeleni, „ne dor o hartă și o rană". De data aceasta, în bătaia clopotului redeșteptării verticalității și demnității naționale, au răsunat versurile poeziei „Basarabia", de Ovid Densușianu: „Dormeai în umbre cufundată,/ Dormeai pierdută ca-n pustiu/ Și gând hain prindea prilejul/ Ca să te-nchidă în sicriu.// Te pirostrise-nstrăinarea,/ De cei ce grijă vreau să-ți poarte,/ Narcoticul rusesc venise/ Să te adoarmă peste moarte.// Dar azi ai re-nviat deodată,/ Frumoasă, blândă Basarabie,/ Și cum se-ntoarce la limanu-i,/ Trecând furtuna, o corabie,/ Așa te-ntorci lângă aceia/ Ce te-așteptau de-atâta vreme,/ Ca pe o soră către care/ Suspine-aleargă să o cheme.// Te-ntorci sub pavăză întinsă/ De mâini puternice ca fierul,/ Și drumul să ți-l lumineze/ Și să coboare, parcă, cerul".
Și peste toate, din nou, de dincolo de mormânt, parcă auzim glasul blând al lui Grigore Vieru din acea emoționantă „Scrisoare din Basarabia": „Din Basarabia vă scriu,/ Dulci frați de dincolo de Prut,/ Vă scriu cum pot/ Și prea târziu,/ Mie dor de voi și vă sărut!"
Nădejdea noastră din nou urcă dealul! Avem o suferință comună și un țel comun. Pentru că, oriunde-ar fi, frații sunt frați! Dacă te tai la degetul cel mic sau la cel mare, mâna te doare la fel! Fiecare deget al mâinii are un rost. Dar numai unite într-un pumn, ele pot fi puternice!
Tineri ai Basarabiei, voi sunteți viitorul!
Voi sunteți ziua de mâine a surorii noastre!
Voi sunteți fiii Basarabiei luptătoare!
Trăiască Basarabia! Cu Dumnezeu înainte!
(Din cartea de publicistică „În numele adevărului")
