Aşa s-ar părea la prima vedere. De ce „la prima vedere?" Datorită realităţii crude în care trăim. Zilnic apar la televizor oameni politici care, cu ipocrizia binecunoscută, se adresează „României reale". Mulţi se bat cu pumnul în piept pentru cât suferă pentru cei săraci, ba le scapă teatral şi o lacrimă (a la Caţavencu!) în colţul ochiului, după care, la ieşirea din studiouri, revin la masca obişnuită. La aroganţa de aleşi ai naţiuni - care privesc „România reală" prin geamurile fumurii ale jeepurilor luxoase.
Cele de mai sus - un episod devenit banal - ne fac să credem că există cu certitudine o „Românie a politicienilor", o Românie (nu reală, ci) abstractă cu care lucrează o gaşcă de parveniţi care se reduce la maximum 2.000 de persoane. O Românie bună pentru discursuri demagogice şi minciuni, dar şi pentru jumulit. Un fel de bancă la care nu plăteşti creditul niciodată şi au acces numai „aleşii"!
La ţară (adevărata „Românie reală") - şi spunem la ţară pentru a evita sinistrul termen de provincie - lumea are alte preocupări, mult mai fireşti. Acolo, la ţară - unde timpul curge cu o altă viteză -, o vacă bolnavă produce mai multă panică decât o hotărâre de guvern privind taxele, pentru că vaca e vitală.
Mai există apoi o „Românie a băieţilor de bani gata", a noilor prinţişori. În contrast cu ea există o „Românie a pensionarilor", o „Românie a suferinţei". O „Românie a durerii, a umilinţei".
Există o „Românie a celor din diaspora" (peste 3 milioane), precum există o „Românie a celor de peste Prut" etc. etc.
Cert este că nu avem parte de o unică Românie, unită în jurul unui gând, un mănunchi de energii care să bată la unison. Putem oare uni vreodată aceste Românii în una singură? Asta-i marea întrebare, la care doar viitorii ani ne vor răspunde!
