Vă întrebaţi de unde există atâta ură în oameni? Conform dr.-ului Robert Fuller, atunci când cineva ne insultă demnitatea sau face ceva ce ni se pare inacceptabil, ceea ce experimentăm pe loc este furie, nu ură. Cheia transformării furiei în ură stă în dispoziţia noastră de a acţiona dictaţi de acest sentiment. Dacă putem găsi o modalitate de a combate sau îndrepta răul făcut, furia se disipează înainte de a se transforma în ură, însă dacă o ţinem la foc mocnit înăuntrul nostru ea se întăreşte şi se transformă într-o ură rece, calculată, constantă, şi, deşi cauza pare să vină din exterior, ura are şi un complice care stă în noi, şi anume frica. „Ne este frică înainte să urâm. Furia se solidifică în ură atunci când ne este foarte frică, că cineva ne va domina viaţa în feluri în care nici nu putem accepta, nici nu putem combate", scrie Fuller, în Psychology Today. Atunci cum se poate opri acest proces, sau, şi mai important, cum se poate trece bariera de la ură la dragoste? Mai întâi, nepermiţând fricii să ne domine, ne recăpătăm puterea de a combate cinstit şi nepătimaş răul care ni se face, ceea ce permite furiei să se stingă şi să nu se consolideze sub forma urii. Apoi, cu doar un strop din capacitatea de a recunoaşte valoarea adversarului se deschide posibilitatea recunoaşterii benefice că avem ce învăţa de la adversari sau rivali. Din acest punct, drumul este deschis chiar pentru parteneriat. Nu putem să-i apreciem pe cei de care ne temem, dar o inimă care a reuşit să se deschidă pentru a respecta un rival şi a recunoaşte părţile lui bune, e pregătită să experimenteze şi parteneriatul, care permite dezvoltarea dragostei, adică un cu totul alt capitol, care nu poate începe până ce paşii preliminari nu sunt făcuţi.
