Religie şi cuno... ştiinţă

Distribuie pe:

„Există un fel de război al informaţiilor, din care cel mai mult sunt afectaţi copiii. Ne mirăm că nu ne mai înţelegem cu ei, dar îi lăsăm să petreacă ore în şir în faţa mijloacele moderne de informaţie, care ţin în locul părinţilor, ca pedagogi, şi le fură tot timpul, devenind dependenţi de acestea. În casa unui creştin intră, cu bună ştiinţă, prin televizor şi internet, o lume străină a violenţei, a desfrâului şi a pornografiei, o lume pe care nici noi, maturii, nu o putem controla cum se cuvine sau nici nu dorim acest lucru. Suntem oare atât de neputincioşi încât nu le putem oferi tinerilor alte soluţii şi alte opţiuni de viaţă?"

***

„Este timpul acum, până nu este prea târziu, să ne trezim din acest somn şi din această amorţire şi vrajă a plăcerilor lumii acesteia. Să folosim cu multă luare aminte timpul vieţii noastre. Sutele şi miile de ore pe care le petrecem noi şi copiii noştri în faţa televizorului ar putea fi altfel valorificate, îmbogăţindu-ne prin lectură folositoare, prin viaţa cât mai aproape de natură, dar, mai ales, prin căutarea celor aflaţi în boli şi suferinţe; prin spitale, prin azile, prin orfelinate. Dragostea altruistă, şi nu cea egoistă, ne scapă de toate angoasele şi neîmplinirile vieţii noastre, făcând din noi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos".

***

„Nu trebuie să ne revoltăm pentru viaţa noastră tot mai grea pe care am ajuns să o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decât roade ale îndepărtării noastre de Dumnezeu, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul şi plăcerile trupeşti ale lumii acesteia. Creştinismul nostru formal e cauza a tot răul ce vine asupra noastră. Nu punem în lucrarea noastră zilnică şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne-a dat, nu dorim darurile sale scumpe, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, de necinste, de răutate, de invidie şi egoism, de neîncredre, nonvirtuţi care intoxică societatea noastră şi inclusiv pe fiecare dintre noi". (Mitropolitul Ardealuilui Laurenţiu Streza - Fragmente din pastoralele de Sf. Paşti şi Naşterea Domnului).

Mitropolit dr. Laurenţiu Streza (1947 - ), este arhiepiscop ortodox de Sibiu şi mitropolit al Ardealului, precum şi specialist în liturgică. După clasele elementare din satul natal, Sâmbăta de Sus, urmează Colegiul Naţional „Radu Negru" din Făgăraş. Între anii 1965-1969 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, după care a obţinut diploma de licenţă în teologie. S-a căsătorit cu Eugenia Stanciu şi au avut împreună cinci copii. A fost hirotonit pe seama parohiei Lisa. Între 1970-1973 a urmat cursurile de doctorat în teologie la Institutul Teologic Bucureşti, la Secţia Practică, specialitatea principală Liturgică, Pastorală şi Artă creştină. În 1975 susţine examenul de admisibilitate, pe care-l promovează cu media 9,50. Din 1976 devine duhovnicul studenţilor de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu şi asistent la Secţia Practică. Suplineşte acum lectoratul de limba greacă şi lectoratul de limba franceză. În 1982 pleacă la studii în străinătate, la Institutul Ecumenic din Bossey, Elveţia. Continuă studiile în Elveţia cu o specializare în domeniul liturgicii la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii din Fribourg. Se întoarce în ţară şi îşi susţine doctoratul în teologie la Institutul Teologic Universitar Bucureşti cu teza: Botezul în diferite rituri liturgice creştine, sub îndrumarea profesorului Ene Branişte. În anul 1987 devine profesor titular la disciplinele Liturgică, Pastorală şi Artă creştină şi îndrumător de doctorat. Sub mitropolitul Antonie Plămădeală, ajunge consilier economic. Din anul 1992 este membru al Asociaţiei Internaţionale „Sociates Liturgica", cu sediul la Toronto (Canada) şi Trier (Gemania). În anul 1996, după decesul episcopului EMILIAN BIRDAŞ, este ales de sinodul BOR episcop al Caransebeşului, iar în anul 2005 este ales în funcţia de arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit ortodox al Ardealului, fiind înscăunat de patriarhul Teoctist.

„1001 CUGETĂRI"

 

Lasă un comentariu