Domnul Tõkés visează! Ne scuzaţi, dacă-l trezim un pic?!

Distribuie pe:

Pe data de 18 martie a.c., în „Cuvântul liber" a apărut articolul „Comemorarea din 10 martie de la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu-Mureş a fost doar pretextul unor discursuri separatiste", semnat de domnul Viorel Conţiu. Mie mi-au atras atenţia discursurile dlui Tõkés László. Despre primul dintre ele, cel de la monument, dl Conţiu spune aşa: „Tõkés László a afirmat în încheiere că ar trebui ca liderii români şi maghiari să se aşeze la o masă rotundă pentru a discuta problemele lor comune, în speţă autonomia ţinutului secuiesc." În cea de-a doua cuvântare, cea de final, rostită în faţa prefecturii, dl distins europarlamentar îşi exprimă o speranţă: „Eu sper, îi propun domnului Izsák Balázs ca, cândva, când ne vom fi înţeles cu autorităţile române în privinţa autonomiei, asta să fie reşedinţa regiunii autonome, unde am dus această petiţie."

Chiar aşa, domnule Tõkés? Chiar nu înţelegeţi că nu aveţi ce discuta cu Bucureştiul? Chiar nu realizaţi că nu aveţi ce negocia, pe de o parte pentru că nu aveţi nimic de oferit, iar pe de altă parte pentru că art. 1 din Constituţie nu poate fi subiectul niciunor discuţii sau tratative? Nu vă daţi seama că art. 1 este un articol al Constituţiei tocmai pentru că declară statul român „stat naţional, unitar, independent, suveran şi indivizibil"? Or, în toate dicţionarele şi în toate limbile Pământului, stimate domn, „indivizibil" înseamnă acel ceva ce nu poate fi împărţit, tăiat, rupt în bucăţi sau divizat. Nu pricepeţi, domnule Tõkés, că politicienii români nu sunt chiar aşa, de capul lor, şi singuri pe lume? Ei au în spate o Ţară şi un Popor întreg. Şi acest popor va spune întotdeauna nu oricărei autonomii!

Nu pentru că românii ar fi naţionalişti, şovini sau extremişti, nici vorbă de aşa ceva, ci din două motive - spun eu - mult mai serioase şi mai profunde.

Întâi de toate pentru că autonomia nu este un drept, ci un privilegiu. Maghiarii nu pot deveni „mai egali" decât românii sau decât oricare altă minoritatea din această ţară. Cu voia dvs. vi-i voi da ca exemplu pe saşii şi pe turcii din România. Saşii au fost colonizaţi în Transilvania în sec. XII-XIII, iar turcii s-au aşezat în Dobrogea şi în Bugeac în sec. XV-XVI. Dacă socotim deci după vechime, şi unii, şi alţii sunt la fel de „natali" pe aceste pământuri ca şi maghiarii. Mai mult, prin tradiţii, cultură şi limbă şi saşii, şi turcii sunt reprezentanţii unor imperii la fel de puternice şi de glorioase ca şi Imperiul austro-ungar. Spre deosebire de maghiari, însă, nici saşii, nici turcii n-au cerut niciodată autonomie şi nici nu au de gând să o facă. Să fi fost liderii lor mai puţin visători decât domnul Tõkés sau şi o comunitate, şi cealaltă şi-au dat mai repede decât secuii seama că locul lor este alături de români şi nu separaţi de ei. Dacă al doilea motiv este cel adevărat, suntem absolut convinşi de asta, nu putem spune decât - Cinste lor! - şi germanilor şi turcilor. Şi pentru că saşii şi-au văzut de viaţa lor şi pentru că nu au cerut autonomie nici când erau 800.000 de suflete în Ardeal şi în Banat, avem astăzi un german în fruntea ţării. Încă o dată, bravo lor!

În al doilea rând revendicările secuilor legate de limba maghiară, de imn, de drapel, de autonomie în ultimă instanţă nu pot fi acordate pentru că toate acestea ţin de stabilitatea, de autoritatea, de suveranitatea şi de ordinea constituţionale ale statului român. Dar să le luăm pe rând.

După cum se ştie, Constituţia noastră garantează folosirea deplină şi accesul nelimitat la limba maternă. Ungurii din România pot vorbi neîngrădit limba maghiară. Au şcoli, teatre, operă, filarmonică, cărţi, ziare şi reviste. Degeaba însă toate acestea! Maghiarii cer ca limba maghiară să fie recunoscută ca limbă oficială. Şi mai doresc şi universitate cu predare în limba lor. Păi, nu au? - veţi întreba. Nu există Universitatea din Cluj sau UMF Târgu-Mureş? Există, numai că acestea au o problemă: nu sunt integral maghiare. Bine, bine, veţi spune, dar au „Sapientia." Aşa este, o au. O poate vedea toată lumea, pe drumul spre Braşov, am văzut-o şi eu. Clădire faină, trainică, curată, proiectată cu gust. Jos, pălăria! Numai că şi Universitatea Sapientia care este cu predare integral maghiară are un cusur. Este o instituţie particulară şi nu una de stat. Altfel spus secuii îşi doresc o universitate de stat cu predare exclusiv în limba maghiară. De ce? Pentru că, dacă ar obţine asta, articolul 1 din Constituţie ar putea fi anulat mai lesne, iar autonomia s-ar realiza mai uşor.

La fel stau lucrurile şi în justiţie unde se cere dreptul la utilizarea neîngrădită a limbii maghiare. Din câte ştiu eu însă prin tribunale ajung de obicei oameni maturi. Dacă eşti o persoană majoră şi dacă ai trecut printr-o şcoală, eu socotesc că este o mare ruşine să nu ştii limba ţării în care trăieşti. Şi iată că vine statul român şi asigură ungurilor translator, tocmai în ideea de a le asigura dreptul la limba maternă. Nu e destul, spun secuii. De ce ţin însă maghiarii morţiş ca limba lor să fie recunoscută ca oficială? De ce-şi doresc musai universităţi de stat şi tribunale în care să vorbească ungureşte? Simplu spus, pentru a dovedi că statul român nu este un stat unitar şi multinaţional, pentru a declara caduc art. 1 şi pentru a găsi, inclusiv pe plan internaţional, mai mult sprijin pentru autonomie.

Aşişderea se petrec lucrurile şi în cazul steagului şi al imnului secuiesc. O spun din capul locului că nu am nimic împotriva acestor simboluri atât timp cât ele sunt utilizate legal, dar vedeţi dvs, că şi aici se practică dublul limbaj. Atunci când apar pe micul ecran liderii secuimii vorbesc cam aşa: nu e nicio problemă, acestea nu sunt decât nişte simboluri locale, aşa cum au şi alte regiuni ale ţării. Dacă citeşti însă presa de limbă maghiară vezi că secuii îşi consideră steagul şi imnul drept simboluri statale şi naţionale. Să vă dau un singur exemplu. În nr. 23, din 31.10. 2015 al bilunarului „Szekely Ido" este publicată „petiţia de la Şumleu Ciuc". Or în acest document, elaborat de Consiliul Autodeterminării Secuieşti, se scrie negru pe alb: „Secuii sunt băştinaşi în locul lor de domiciliu şi dispun de peste 1000 de ani de toate condiţiile statalităţii, au un teritoriu pe care l-au apărat cu propria lor armată şi cu sângele lor propriu, şi-au creat propriul sistem constituţional, cultură şi scriere proprie şi dispun de imn, drapel şi stemă." Ce mai încoace-ncolo, mai trebuie puţină voinţă şi autonomia-i gata, nu-i aşa? Să spunem însă că liderii maghiari au dreptate, că cele două simboluri sunt doar simboluri locale. Cum se face însă că atât steagul, cât şi imnul secuieşti sunt opuse întotdeauna Tricolorului şi Imnului naţional al României? Şi mai este ceva. Credeţi-mă că de ani buni urmăresc atent evenimentele din Ardeal. Nu i-am văzut (auzit) niciodată pe secui, să iasă în sunetele muzicii şi cu steagul ridicat, şi să ceară salarii mai mari, pensii omenoase sau construirea mai rapidă a autostrăzii care să-i lege de Moldova. În schimb în acordurile acelui imn şi sub faldurile acelui steag nu s-a scandat decât „Autonomie!", „Români, plecaţi acasă!" şi „Să piară Trianonul!" (şi sunt convins că aşa se va scanda şi în continuare). Nu e normal atunci ca românii să privească aceste simboluri cu îngrijorare şi cu reticenţă şi să le respingă din capul locului?

În sfârşit câteva lucruri despre autonomia propriu-zisă. Ştim foarte bine că maghiarii şi-o doresc, atâta doar că ştiţi cum se spune „nu e prost cine cere, e prost cine dă". Or fi ei secuii deştepţi, nu zic nu, dar nici noi românii nu ne-am născut ieri. Ori fi ei politicienii de la Bucureşti „orbi, surzi şi adormiţi", vorba dlui Lădariu, dar nebuni nu sunt. Ştiu şi ei foarte bine că cine se atinge de articolul 1 pleacă acasă în secunda doi. După tragedia anului 1940 şi după ce în 1952 Stalin ne-a impus Regiunea Autonomă Maghiară, ar fi un dezastru să mai cedăm o dată. Eu nu spun că nu se fac presiuni, dimpotrivă, sunt convins că ele există, atât presiuni din interior, dinspre demonstraţiile autonomiste din Transilvania, cât şi, cu siguranţă, din exterior. Nu sunt chemaţi în fiecare an în Ardeal catalani şi basci, tirolezi şi scoţieni, valoni şi flamanzi care să explice cum stă treaba cu autonomia? Nu merg maghiarii „zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă" - vorba lui Stalin - cu jalba-n proţap ba la UE, ba la ONU, pentru a obţine sprijin internaţional pentru autonomie? Datoria de căpătâi a politicienilor noştri, a Parlamentului, a Guvernului, a Preşedintelui trebuie să fie însă tocmai apărarea intereselor majore ale ţării. Că doar pentru asta îi alegem o dată la patru ani, ca să reziste la stres şi la presiune. Şi mai e ceva. Ori de câte ori are ocazia, dl preşedinte Iohannis ne aminteşte că în 2018 vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Credeţi că preşedintele Iohannis va accepta să celebreze Centenarul Unirii de la 1918 cu o Românie găurită în centrul său de o autonomie anacronică şi desuetă? Eu unul nu cred.

Aşadar, dle Tõkés, nu mai are rost să visaţi la tratative cu puterea de la Bucureşti pentru că răspunsul se cunoaşte deja: nu se poate.

Ajuns aici vă cer răgaz doar pentru o singură chestiune: există vreo soluţie la situaţia dată? Eu cred că timpul le va rezolva pe toate. Vor mai trece încă mulţi ani până când maghiarii îşi vor da seama că autonomia este o himeră şi că tot mai bine-i alături de români pentru că în ţara asta este loc pentru toată lumea.

Cât despre dl Tõkés, că dumnealui visează e doar problema domniei sale, nu-i problema noastră. Când însă aceste vise aduc atingere intereselor majore ale statului român, ne daţi voie să-l mai tragem de mânecă din când în când sau să-l mai scuturăm de umăr? Nu dorim nici să-i tragem perna de sub cap, nici să-i luăm jucăria autonomistă. Vrem doar să-i amintim dlui Tõkés că a adormit în România Eternă, Unită şi Indivizibilă.

Surse: „Cuvântul liber" din 18.03.2016

http://www.ziarulnatiunea.ro/2016/01/21/cititi-si-va-cruciti-revista-presei-maghiare-din-romania-octombrie-2015-1/

Lasă un comentariu