Rolul social al clerului ortodox reghinean, în timpul Primului Război Mondial

După intrarea României în războiul drept de eliberare a fraţilor din Austro-Ungaria şi de întregire a unităţii naţional-statale, românii din Transilvania au fost mereu cu revolverul la tâmplă, deasupra lor plana umbra sinistră a spânzurătorilor sau măcar cea a închisorilor şi deportărilor. Conform măsurilor excepţionale instituite de oficialităţile ungare, se alcătuiau în fiecare plasă şi judeţ listele „infidelilor", se înregistra cu migală fiecare exponent al conştiinţei româneşti, din orice colţ al teritoriului său. Procesele „de agitaţie" care acuzau „inculpaţii" că exprimau într-un fel sau altul încrederea în viitorul luminos al poporului român, în eliberarea Transilvaniei de către România deveniseră un fel de monedă curentă.

În acest context, nu putem să omitem drama preoţimii române în anii Primului Război Mondial. Din Transilvania propriu-zisă, un număr de peste 140 de preoţi români au fost aruncaţi în închisorile din Cluj, Târgu-Mureş, Odorhei, Braşov, iar cei din Banat, Arad şi Bihor la Seghedin, Vaţ, Timişoara, Caransebeş. Toţi erau acuzaţi de „trădare de patrie" sau „spionaj în favoarea României".

Din numărul extrem de mare al preoţilor care au avut de suferit, reţinem doar câteva cazuri din zona Reghinului. Un document spune că: „Preoţi internaţi sunt: Octavian Petra - Ibăneşti; Alexandru Nicolescu - Măierău; Mihail Todea - Idicel Pădure; Ioan Branea - Măierău; Petru Cădar - Polăţi; Nicolau Gliga - Râpa superioară"(Arhivele Naţionale - Mureş, Fondul Protopopiatului Ortodox Român Reghin, D. 1120/1916, f. 127). Se cere ajutor pentru aceştia. Bine-nţeles, lista preoţilor din această zonă care au suferit în perioada aceasta este mult mai mare, noi oferind aici câteva date pentru exemplificare.

Menţionăm de asemenea faptul că Octavian Petra, preot ortodox în Ibăneşti, având neplăceri cu notarul maghiar din sat, a fost deţinut la 1 septembrie 1916 în comuna Şamşud şi expediat la Târgu Mureş. A fost închis în temniţa poliţiei împreună cu alţi 14 preoţi şi cu mai multe prostituate, care, dezbrăcându-se în pielea goală, îşi băteau joc de preoţii români cu vorbe şi gesturi triviale. După trei zile a fost escortat la Şopron şi internat în Fertomegyes, de unde a scăpat la 1 august 1918. Deprimat sufleteşte din cauza devastărilor aflate acasă şi de mizeriile internării, a murit curând.

Se cuvine să amintim aici faptul că preoţii din protopopiatul Reghinului - ca de altfel toţi preoţii din Transilvania - fac pe timpul Primului Război Mondial rapoarte despre cei morţi în război, despre răniţi, despre cei care s-au întors acasă schilozi, dacă aveau familii, toate acestea se făceau pentru a fi ajutaţi cei suferinzi de către oamenii Bisericii. Preoţii întocmesc liste pe care le înaintează la protopopiat cu cei plecaţi la război, astfel de liste întâlnim în sate precum: Deda, Ibăneşti, Luieriu, Hodac, Mureş Cuieşd, Nadăşa Română, Potoc, Meşterhaza, Răstoşnea-Polăţi, Râpa Inferioară, Râpa Superioară, Săcalul de Pădure etc.

În 1914, mitropolitul Ioan Meţianu trimite o circulară în care se adresează tuturor protopopilor şi la toată preoţimea din arhidieceza transilvană. Mitropolitul spune că mulţi dintre cei ce au trebuit să plece la trupe pe neaşteptate, vor fi lăsat acasă, în mare mizerie, părinţi bătrâni şi neputincioşi, soţii cu copii mici, dar vor fi lăsat pe câmp, încă neadunat, şi rodul muncii lor de peste an. Pentru alinarea durerilor celor rămaşi în mizerie - spunea mitropolitul - s-au deschis liste de subscripţie pretutindeni în ţară şi cei cu dare de mână jertfesc sume frumoase în scopul acesta. Pentru a fi exemplu, mitropolitul a contribuit şi el, deocamdată cu o mie de coroane. Se vor aduna deci sume frumoase de bani, care la timpul potrivit vor fi împărţiţi cu dreptate între cei lipsiţi, ai căror capi de familie îşi fac datoria pe câmpul de luptă. Mitropolitul îi îndeamnă pe preoţi să le întindă cel mai urgent şi mai necesar ajutor, care nu poate suferi amânare, anume să nu le lase pe câmp, pradă nimicirii, roadele pe care le au, ci să le dea tot sprijinul şi ajutorul, ca să şi le poată aduna de pe câmp.

Întâlnim de asemenea circulare prin care mitropolitul îndeamnă pe preoţi să facă colecte pentru „cei nenorociţi din războiu", astfel să adune bani şi produse pe listele de subscripţie deschise în acest scop pentru ca apoi cele colectate să ajungă la cei oropsiţi din război. Unor astfel de solicitări, preoţii au dat curs imediat şi au adunat cele solicitate. Din documentele Arhivei Mitropoliei Ardealului de la Sibiu aflăm date despre colectele efectuate pentru „cei nenorociţi în războiu". Toată suflarea preoţească din Transilvania a luat parte la aceste acţiuni. În zona Reghinului s-au făcut colecte după cum urmează: „În Protopresbiteratul Reghin, în parohiile: Deda, Dumbrava, Filea, Idicel, Jabeniţa, Lueriu, Potoc, Săcal, Răstoşnea, Urisiul-superior, Urisiul-inferior, Reghin, Caşva etc…."(Arhiva Mitropoliei Ardealului, Sibiu, Colecta pentru cei nenorociţi prin războiu, nr. 6375/1915). Deci şi preoţii şi credincioşii din protopopiatul Reghinului şi-au adus darul lor celor ce au avut de suferit de pe urma războiului.

Se observă faptul că întreaga suflare creştinească din zona Reghinului, ca de altfel din toată Transilvania, a participat la această acţiune de întrajutorare a celor suferinzi de pe urma cruntului război. Aflăm date despre aceste colecte şi din circularele pe care preoţii le trimit fie protopopiatelor, fie Consistoriului Arhidiecezan prin care informează despre colecta efectuată şi raportează suma adunată. Avem foarte multe astfel de documente. Pe lângă aceste înştiinţări pe care le trimit spre protopopiat sau mitropolie, mulţi preoţi adaugă la acestea şi listele pe care sunt înscrişi cei care au contribuit la aceste colecte precum şi suma cu care au contribuit. De cele mai multe ori în capul listei este preotul şi de asemenea în aceste liste se regăsesc şi multe văduve care şi-au adus contribuţia lor la ameliorarea stării celor care au avut de suferit de pe urma războiului. De asemenea preoţii, urmând îndemnurilor venite de la mitropolie, au fost cei care i-au mobilizat pe oameni ca să ajute familiile celor plecaţi pe front, ca şi aceştia să fie în rând cu lucrările câmpului, să adune roadele de pe ogoare şi să facă însămânţările pentru anul următor. Astfel că preoţii în fruntea credincioşilor lor au sărit numaidecât în ajutorul celor oropsiţi de pe urma războiului, au sprijinit familiile afectate să-şi poată aduna roadele de pe ogoare să aibă cu ce supravieţui, şi să fie cu toate lucrările câmpului cât de cât la zi.

Lasă un comentariu