„Fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu"

Distribuie pe:

Toţi doresc să fie fericiţi, toţi fără excepţie, oricât de diferite ar fi mijloacele pe care le întrebuinţează, ei năzuiesc toţi către aceeaşi ţintă, ceea ce îl face pe unul să meargă la război, iar pe altul să nu meargă, este aceeaşi dorinţă în care se află amândoi, însoţită de valori deosebite. Voinţa nu face niciodată nici cel mai mic gest decât cu acest scop (al fericirii). Acesta-i de când lumea motivul tuturor acţiunilor omeneşti, chiar al celor care se sinucid. Şi, cu toate acestea, de un mare număr de ani, nicicând, fără credinţă nimeni n-a ajuns la acest punct spre care toţi tind continuu. Toţi se plâng, principi şi supuşi, nobili şi oameni de rând, bătrâni şi tineri, tari şi slabi, savanţi şi ignoranţi, sănătoşi şi bolnavi, din toate ţările, din toate timpurile, de toate vârstele şi condiţiile. Instinctul ne spune că trebuie să căutăm fericirea noastră în noi. Pasiunile ne împing spre afară, chiar când lucrurile exterioare prin ele însele nu le stârnesc. Lucrurile din afara noastră ne ispitesc de multe ori şi ne cheamă când nici nu ne gândim la ele. Aşa că filosofii vor spune: „Reintraţi în voi înşivă; acolo veţi găsi bogăţia." Nimeni nu-i va crede. Cei care-i cred sunt cei mai goi şi mai nătărăi. În ce priveşte dovezile, sunt neputincioşi. Căutăm adevărul dar nu găsim decât incertitudine. Căutăm fericirea dar nu găsim decât nefericire şi mizerie. Suntem incapabili de a nu dori adevărul şi fericirea, însă nu suntem capabili nici de certitudine, nici de fericire.

Lasă un comentariu